Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a cerut în instanţă suspendarea grevei poştaşilor, precum şi declararea drept ilegală a acţiunii sindicale conform legii privind conflictele de muncă, întrucît protestul ar fi fost declanşat ilegal.
Greva generală a poştaşilor duce la suspendarea plăţii pensiilor, alocaţiilor pentru copii, a ajutoarelor pentru şomaj şi a altor prestaţii sociale. Totodată, a fost sistată distribuţia unor publicaţii şi a corespondenţei private şi a celei comerciale.