Amînarea primirii observatorilor din România şi Bulgaria în Parlamentul European

Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European (liderii de grup) a votat amînarea primirii observatorilor din România şi Bulgaria în Parlament pînă la 1 ianuarie 2006 sau chiar 1 ianuarie 2007 în cazul aplicării clauzelor de salvgardare - se arată într-un comunicat al grupului liberal-democrat.

S-a precizat că, deşi celelalte grupuri politice erau gata să primească observatori la 1 septembrie, socialiştii şi creştin-democraţii refuză să acorde Bulgariei şi României "aceeaşi curtoazie ca în cazul celor zece state care au aderat anul trecut".