Confederaţiile sindicale şi cele patronale au eliminat trei sferturi din punctele aflate în divergenţă privind noul Cod al Muncii, alte 11 probleme urmând a fi analizate în câteva zile. Ultima discuţie între partenerii sociali a avut loc miercuri, patronatele şi sindicatele având în continuare păreri diferite privind - printre altele - formarea profesională, plata salariilor pe timpul întreruperii activităţii, condiţiile de concediere colectivă şi regulamentele de ordine interioară.