Ştirea zilei

Potrivit unui comunicat PNL, citat de agenţia Mediafax, modificarea regulamentelor de funcţionare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului are în vedere posibilitate revocării celor doi preşedinţi cu majoriatea simplă a membrilor fiecărei Camere.

Celelalte trei teme sunt: adoptarea proiectului de lege referitor la introducerea votului nominal în comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor; modificarea legii administraţiei publice locale în vederea descentralizării administrative şi finaciare; implicarea tuturor reprezentanţilor PNL şi PD din administraţia locală şi centrală în procesul de reconstrucţie a zonelor afectate de inundaţii.