Iranul pe agenda convorbirilor de la Paris ale Condoleezzei Rice

Cu prilejul vizitei făcută la Paris, Secretarul de Stat american Condoleezza Rice a avut convorbiri cu oficialităţi franceze referitoare la programul nuclear al Iranului. „Trebuie să adresăm un mesaj foarte ferm Iranului... acela că există desigur întotdeauna o cale a negocierilor, că exact asta e ceea ce încearcă de ani de zile Marea Britanie, Franţa şi Germania. Dar există şi calea Consiliului de Securitate, o cale accesibilă comunităţii internaţionale şi de aceea este important ca Iranul să fie de bună credinţă la negocieri” - a declarat şefa diplomaţiei americane.