Corupţie la nivel înalt în ministerul polonez de finanţe

Cinci foşti înalţi demnitari de la ministerul polonez de finanţe au fost arestaţi sub suspiciunea de luare de mită - a anunţat ministrul polonez al justiţiei, Tbigniew Ziobro. Cei cinci, între care şi un fost director al departamentului de taxe din ministerul de finanţe, sînt bănuiţi că au creat cu începere din 1993 un sistem în care anumite persoane erau scutite de taxe în schimbul unor foloase financiare.