Ştirea zilei

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că partidul pe care-l reprezintă nu susţine suspendarea preşedintelui Băsescu. Vorbind la Alba Iulia, în cadrul unei conferinţe de presă, Atanasiu a afirmat că în opinia liberalilor „pe agenda politică sunt probleme mult mai importante decît o luptă politică pentru suspendarea preşedintelui”. El a adăugat, potrivit agenţiei Mediafax că „motivele invocate pentru suspendarea şefului statului nu sunt „un argument serios pentru a crea o criză politică de mare amploare”.

În altă ordine de idei, Teodor Atanasiu, care a deţinut funcţia de ministru al Apărării, a susţinut că militarii români din Irak "şi-au îndeplinit misiunea" şi i-a criticat pe preşedintele Băsescu şi pe ministrul Apărării, democratul Frunzăverde, pentru menţinerea trupelor în această ţară.