Tăriceanu se interesează de stadiul negocierilor pentru retransmiterea TVR1

Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu a cerut Guvernului informaţii despre negocierile cu autorităţile de la Chişinău privind retransmiterea postului public TVR1 pe teritoriul Republici Moldova. El a spus că Ministerul Economiei şi Comerţului a transmis în iunie moldovenilor o nouă propunere de finanţare a retransmisiunii, dar nu se ştie dacă autorităţile de la Chişinău au reacţionat.

La sfârşitul lunii trecute, cinci membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului de la Chişinău au votat pentru destituirea preşedintelui instituţiei, Corneliu Mihalache, acuzându-l că ţine ascunse mai multe documente inclusiv cele despre oprirea retransmisiunii TVR. Totuşi, Consiliul a decis pe 31 iulie să scoată la concurs în 30 de zile frecvenţa pe care emite televiziunea română.