Lupte în apropierea oraşului afgan Musa Qala - pierderi în rîndul talibanilor

Trupele americane şi afgane au omorât aproape treizeci de combatanţi în a doua zi de luptă în preajma unui oraş controlat de miliţiile talibane în sudul Afganistanului. Potrivit coaliţiei condusă de Statele Unite, lupta a început după ce o patrulă a forţelor ISAF a nimerit într-o ambuscadă în apropiere de oraşul Musa Qala din provincia Helmand. În ciocnirile de vineri au fost ucişi alţi doisprezece militanţi. Talibanii îşi menţin controlul asupra oraşului Musa Qala de câteva luni.