Ştirea zilei

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David a declarat că referendumul pentru votul uninominal şi alegerile pentru Parlamentul European vor fi organizate în secţii de votare separate.

Vorbind la Timişoara în cadrul unei conferinţe de presă, David a precizat că şi sistemul de numărare a voturilor va fi separat, pentru a fi eliminată fraudarea şi pentru a elimina orice dubii.

Potrivit aceleaşi surse, pentru referendum şi pentru alegerile europarlamentare vor exista comisii diferite, iar softul prin care se vor număra voturile va fi, de asemenea, separat.