Ştirea zilei

Ucraina ar putea opri exportul de curent electric în Republica Moldova, dacă autorităţile moldovene nu vor accepta majorarea preţurilor, a declarat la Kiev ministrul ucrainean al Combustibilului şi Energiei, Iurii Boico. „Purtăm negocieri dar poziţia noastră este că nu putem vinde electricitate moldovenilor la preţuri mai mici decât propriilor noştri consumatori” a spus Boico.

Din motive asemănătoare Ucraina oprise pe 1 octombrie exportul de curent electric în Polonia. Dar Moldova a reuşit până acum să obţină preţuri mici pentru că Ucraina foloseşte reţelele moldoveneşti pentru transportul energiei electrice din nordul ţării spre regiunea Odesa.