Ştirea zilei

La Viena a început o reuniune de două zile a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică care va lua în discuţie un raport al directorului acestui organism, Mohamed Elbaradei, asupra investigării controversatului program nuclear al Iranului.

În cuvîntul de deschidere, ElBaradei a spus că Agenţia ştie mai puţin astăzi decît ştia acum un an despre activităţile nucleare ale autorităţilor de la Teheran, şi a cerut conducerii Iranului să coopereze mai mult cu ancheta Agenţiei.

Statele Unite şi aliaţii lor acuză Iranul că încearcă să construiască arma atomică. Iranul respinge această acuzaţie susţinînd că programul său nuclear are doar scopuri civile.