Preşedintele turcmen dispune redeschiderea sălilor de cinema, operă şi circ

Locuitorii Turcmenistanului vor putea merge din nou la cinema, operă şi circ, după o interdicţie de şapte ani. La un an de la moartea dictatorului Saparmurat Niyazov, noul preşedinte turcmen, Gurbanguly Berdymuhamedov a semnat decretul pentru redeschiderea acestor instituţii, declarând că vrea să insufle din nou viaţă artelor dramatice în Turcmenistan.

În 2000 şi 2001, fostul preşedinte Niyazov, cel care şi-a ridicat statui din aur ca să-şi întârească cultul personalităţii, interzisese opera şi baletul, cinematograful şi circul pe motiv că nu sunt conforme cu mentalitatea naţională a turcmenilor.