Nevoia măririi numărului de militari NATO în Afganistan se va afla pe agenda discuţiilor între miniştrii apărării din ţările Alianţei care încep o reuniune de două zile azi la Vilnius, în Lituania. Germania, Franţa şi alte ţări NATO se văd supuse unor presiuni crescînde să trimită mai mulţi militari în Afganistan. Secretarul de stat american Condoleezza Rice a cerut aliaţilor din NATO să preia de la Statele Unite o parte din povară şi să contribuie la combaterea talibalnilor în sudul Afganistanului, unde se înregistrează o recrudescenţă a insurgenţei talibane.