Raiduri împotriva mafiei în Italia şi la New York

Poliţia italiană a arestat zeci de membri ai mafiei în raiduri întreprinse în Italia şi la New York, acuzaţi de controlul traficului de droguri pe ambele maluri ale Atlanticului. Ministerul italian de Interne a spus că 30 de suspecţi au fost prinşi în Italia şi peste 60 la New York într-o operaţiune numită “Podul Vechi”. Cei arestaţi fac parte din clanurile lui Salvatore Lo Piccolo, şeful mafiei siciliene arestat în noiembrie şi familiei new yorkeze Gambino.