Paris: Jean Marie Le Pen condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare

Liderul extremei drepte din Franţa Jean Marie Le Pen a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare şi va plăti o amendă de 10 mii de euro pentru o afirmaţie făcută în legătură cu nazismul. În anul 2005, într-un interviu acordat unei reviste, Le Pen a spus că ocupaţia nazistă a Franţei, în vremea celui de-al doilea război mondial, „nu a fost chiar aşa de inumană”.

Judecătorii francezi l-au găsit acum vinovat de „justificarea crimelor de război” şi de „contestarea crimelor împotriva umanităţii”.