Vicepreşedintele PNL, senatorul Puiu Haşotti a declarat, la Constanţa, într-o conferinţă de presă, că PNL are trei - patru variante pentru postul de ministru al Justiţiei, inclusiv renominalizarea Noricăi Nicolai.
Potrivit agenţiei Mediafax, senatorul liberal a declarat că luni se va întruni Biroul Permanent Naţional al PNL si va fi luată o decizie în privinţa situaţiei de la Ministerul Justiţiei.
Haşotti nu a vrut să facă alte precizări în acest caz, dar a mai spus că, personal, va susţine un guvern politic, fără specialişti sau tehnocraţi.
Liderii PNL au luat în discuţie, joi seara, varianta restructurării Guvernului şi solicitarea unui vot în Parlament, în noua formulă fiind inclusă, ca ministru al Justiţiei, tot Norica Nicolai sau nominalizarea unei alte persoane pentru portofoliul Justiţiei, a declarat vicepreşedintele liberal Ludovic Orban.