Un număr de 11 organizaţii ale societăţii civile i-au adresat premierului Calin Popescu Tariceanu o scrisoare, declarându-se dezolate de "haosul provocat de refuzul preşedintelui României de numire a persoanei desemnate pentru funcţia de ministru al Justiţiei şi de modul inacceptabil în care Curtea Constituţională înţelege să arbitreze acest conflict derogând de la propriile sale decizii anterioare".
În opinia organizaţiilor semnatare, "orice prelungire a stării conflictuale actuale este riscantă şi nocivă, şubrezind încă şi mai grav decât până acum încrederea cetăţenilor în instituţiile statului de drept".
"De aceea vă solicităm să desemnaţi pentru funcţia de ministru al Justiţiei o altă persoană, care să nu-i ofere preşedintelui României, Traian Băsescu, niciun pretext de refuz şi care să convingă opinia publică de faptul că dumneavoastră şi guvernul pe care îl conduceţi pun binele comun deasupra oricăror interese politice."
De asemenea, cele 11 organizaţii îşi exprimă speranţa că Norica Nicolai va înţelege că nu reputaţia sa, ci urgenţa soluţionării unei crize care afectează profund interesele statului român impun o astfel de decizie "care nu ar reprezenta o înfrângere personală ci o victorie a înţelepciunii şi un sacrificiu de onoare în numele binelui public".