Preşedinţii ucrainean şi rus au ajuns la o înţelegere de principiu pentru rezolvarea disputei legate de livrarea gazelor naturale. Concernul rus Gazprom avertizase că va reduce livrările în Ucraina cu un sfert, dacă Kievul nu achită de urgenţă o datorie de un miliard şi jumătate de dolari. În urma convorbirilor de la Moscova cu omologul său ucrainean Victor Iuşcenco, preşedintele rus, Vladimir Putin a spus că Gazpromul este mulţumit de oferta Ucrainei să plătească, începând de joi, datoriile acumulate în noiembri şi decembrie trecut. Gazpromul la rândul său a anunţat că firmele intermediare aflate în centrul disputei ruso-ucrainene vor fi înlocuite.
Preşedintele rus, Vladimir Putin a mai spus în urma convorbirilor cu omologul său ucrainean că Rusia nu are intenţia să se amestece în planurile Ucrainei de aderare la NATO, dar îşi va îndrepta rachetele spre ţările vecine dacă acestea vor găzdui la rândul lor rachete occidentale.
Pe de altă parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a anunţat că Vladimir Putin va participa la summitul NATO la Bucureşti în luna aprilie, unde ar putea fi discutată şi cererea Ucrainei să fie primită în programul de aderare la Alianţă.