O nouă lege anti-teroristă a supravegherii supusă la vot în Camera Reprezentanţilor

La Washington, preşedintele Statelor Unite George Bush a cerut Camerei Reprezentanţilor să adopte o aşa-numită lege a supravegherii, despre care a spus că este absolut necesară în lupta împotriva terorismului.

Actuala legislaţie în domeniu, care permite ascultarea convorbirilor telefonice şi interceptarea e-mailurilor, expiră sâmbătă. Noua lege a fost deja aprobată de Senat.

Preşedintele Bush a spus că este gata să-şi amâne o călătorie oficială în Africa pentru a-i convinge şi pe reprezentanţi să aprobe legea.