La cererea preşedintelui Voronin, guvernul îl demite pe directorul ANRTI Stanislav Gordea

Guvernul l-a demis pe directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică, Stanislav Gordea, acuzat de prejudicierea securităţii informaţionale a Republicii Moldova. Decizia Guvernului au fost luată la cererea preşedintelui Vladimir Voronin, în urma unei şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate.

Şeful statului a mai cerut să fie verificate companiile de telefonie mobilă. Principalii operatori fuseseră scutiţi de verificări fiscale în ultimii câţiva ani, pe baza unei decizii de guvern care oferă astfel de scutiri companiilor cu cele mai mari contribuţii la bugetul de stat.

În afară de demiterea lui Gordea, guvernul Tarlev a invocat recomandările Consiliului de Securitate pentru a-i aplica o mustrare aspră ministrului Dezvoltării Informaţionale, Vladimir Molojen, un apropiat al preşedintelui Voronin.