BEM - Cluj respinge o sesizare a PRM privind afişele electorale ale UDMR

Biroul Electoral Municipal din Cluj a respins a doua oară o sesizare a Partidului România Mare privind afişele electorale ale Uniunii Democrate Maghiare din România, despre care PRM susţine că au culorile drapelului naţional al Ungariei şi conţin denumirea oraşului din timpul ocupaţiei horthyiste.

Potrivit deciziei Biroului Electoral Municipal, pentru ca o anumită combinaţie de culori să evoce simbolurile naţionale ale unui stat, aceste culori trebuie să fie alăturate în ordinea în care apar în drapelul naţional al acelui stat, dar în afişele UDMR, culorile roşu, alb şi verde apar intercalate cu gri şi negru.

În ce priveşte folosirea denumirii Kolozsvar pentru Cluj, Biroul Electoral Muncipal a explicat că minorităţile naţionale au dreptul garantat prin Constituţie de a-şi exprima identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă, astfel că ungurii de la Cluj pot să folosească limba maghiară în campania electorală pentru alegerile locale.