Beijing: Condoleezza Rice conferă cu preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao

Secretarul de Stat american Condoleezza Rice s-a întâlnit în a doua zi a vizitei sale în China cu preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao. Înainte de întrevederi, Condoleezza Rice a spus că va aduce în discuţie o serie de chestiuni, inclusiv politica chineză în Tibet, progresele la convorbirile găzduite de China pe tema programului nuclear nord-corean şi dorinţa Statelor Unite de a include pe agenda Consiliului de Securitate ONU criza din Zimbabwe.