Ştirea zilei

Avocatul fostului lider al sîrbilor bosniaci Radovan Karadjic a spus că acesta îşi va conduce singur apărarea în faţa Tribunalului Naţiunilor Unite pentru crimele de război din fosta Iugoslavie. Arestat luni seara, Radovan Karadjic urmează să fie transferat la Haga. S-a precizat că o echipă de avocaţi din Serbia va pregăti răspunsurile legale dar Karadjic se va reprezenta singur.

Intr-o reacţie la arestarea lui Kradjic, ministrul de externe rus, Sergei Lavrov a cerut ca procesul să fie obiectiv şi să fie eliminate ceea ce a numit "elementele de politizare" prezente în activitatea anterioară a tribunalului internaţional.