Militarii israelieni urmăriţi penal de instanţe internaţionale vor fi protejaţi de autorităţile de la Ierusalim

Premierul israelian Ehud Olmert a declarat că militarii acuzaţi de crime de război în timpul campaniei din Fâşia Gaza vor fi protejaţi de stat în cazul în care se va deschide acţiune penală împotriva lor la o instanţă din străinătate. Olmert a precizat că Guvernul îi va apăra pe soldaţi, aşa cum aceştia au apărat Israelul, prin acţiunile lor în Gaza.

Agenţia umanitară a Naţiunilor Unite şi câteva organizaţii pentru drepturile omului cer cu insistenţă deschiderea unei anchete care să clarifice dacă Israelul se face vinovat de crime de război. Principala acuzaţie se referă la bombardarea unor şcoli ONU în timpul ofensivei de 22 de zile din Fâşia Gaza.