Relația cu Rusia și vizita ministrului rus de externe la Chișinău

Președintele Vladimir Voronin și ministrul de externe rus Sergei Lavrov la Chișinău

Despre agenda vizitei lui Lavrov la Chișinău și despre momentul în care această vizită se produce vom vorbi în această dimineață cu Radu Vrabie, director de programe la Asociația pentru Politică Externă.

E.L. Domnule Vrabie există astăzi, în opinia dumneavoastră într-adevăr premise pentru o apropiere între Chișinău și Tiraspol care să fie și motiv al vizitei lui Serghei Lavrov în Moldova?

Vizita pe care o va efectua ministrul de externe Lavrov la Chișinău va fi prima vizită oficială efectuată de domnia sa. Este o vizită importantă, Rusia este un partner important pentru Republica Moldova. In același timp însă, momentul ales pentru această vizită, este unul total nereușit pentru Republica Moldova, or omologul lui Lavrov, Andrei Stratan, este degrevat de funcție și Moldova însăși se află într-o campanie electorală cu un guvern care pleacă. Revenind la dosarul transnistrean, vedem că în pofida ultimelor declarații, de la ultima întîlnire între președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin cu liderul nistrean Igor Smirnov, că sînt premise pentru a discuta continuarea negocierilor în formatul doi plus unul, vedem că pozițiile părților s-au distanțat mai degrabă decît s-au apropiat. S-a mărit această taxă de 22 de lei la așa-zisul hotar dintre Republica Molodva și Transnistria, iar acele promisiuni făcute de către președintele Voronin că va insista ca elitele transnistrene să fie scoase de pe această listă nu s-a mai întîmplat. Această interdicție de a vizita Uniunea Europeană a rămas în continuare. Și în acest sens cred că părțile nu sînt atît de apropiate pentru a se putea discuta acum despre o deblocare a situației.

E.L. Ministrul de externe Stratan este degrevat din funcție, în schimb Lavrov se va întîlni cu Vladimir Voronin și cu Zinaida Greceanîi. Nu este mai important?

Ba da, este important dar cu siguranță ar fi fost mai bine ca și omologul domnului Lavrov, Andrei Stratan să fie în funcție pentru această vizită. Inseși întîlnirile care vor avea loc, vor avea loc într-o Republică Moldova, în campanie electorală. Eu, de fapt, nu știu cînd a fost planificată această vizită, dacă a fost planificată cu ceva timp înainte sau într-un timp destul de scurt, însă pentru Republica Moldova era mai bine ca această vizită să aibă loc cînd guvernul va fi mai stabil, nu cu un guvern care pleacă.

E.L. Spuneați că timpul acestei vizite este ales nepotrivit; ați putea fi de acord că vizita lul Lavrov la Chișinău poate fi tratată ca un gest de încurajare din partea Rusiei pentru comuniști în plină campanie electorală?

Am mai spus că nu cunosc cum a fost organizată această vizită, însă cu siguranță cred că va fi utilizată și în sens electoral.

E.L. Dumneavoastră în ce condiții credeți că se poate în general vorbi de o relație de parteneriat între Chișinău și Moscova?


Eu cred că relația cu Rusia, cu excepția dosarului transnistrean unde sunt poziții destul de diferite, pe celelelate capitole relația cu Rusia este totuși satisfăcătoare. S-au depășit acele momente de criză care au fost în perioada 2005-2007 și în acest sens cred că relația cu Rusia este una satisfăcătoare pe mai toate capitolele care le avem...

E.L. Și totuși Rusia este privită astăzi ca un factor de presiune în regiune, mai ales în contextul în care caută să-și extindă cumva influența nu doar în fosta Uniune Sovietică dar pe o arie mult mai largă. Rămîne Rusia o amenințare pentru suveranitatea și integritatea Republicii Moldova?

Nu cred că la momentul actual putem să vedem Rusia ca o amenințare pentru suveranitatea Republicii Moldova în acest secol XXI, însă totuși Rusia încearcă să-și revină la capacitatea pe care o avea pînă în anul 1991, să influențeze deciziile și acțiunile din zonele apropiate din CIS pe care le consideră zone de influență exclusiv rusească printre care este și Republica Moldova. Deci o relație bună cu Rusia este la fel ca și orice relație bună cu țările din apropiere.