Cu câteva zile în urmă, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran reamintea că fatwa aiatolahului Khomeini, ce a semnat îndemnul la uciderea scriitorului Salman Rushdie este în continuare în vigoare.
“Este în firea lucrurilor - spunea el la o conferință de presă – ca atîta timp cît fatwa nu a fost anulată, ea să fie încă validă”. S-au împlinit între timp 20 de ani de la emiterea sentinței la moarte a lui Salman Rushdie, scriitorul britanic astăzi în vârstă de 61 de ani, autorul “Versetelor satanice”. Ali Khamenei, aiatolahul care i-a succedat lui Khomeini, spunea în 2005 că îl consideră în continuare pe Rushdie un apostat a cărui omorîre ar fi autorizată de Islam. După ce a fost silit să se ascundă mai bine de un deceniu trăind sub protecția poliției și după ce autoritățile iraniene au spus în 1988 că nu vor mai insista pe punerea în executare a fatwei, scriitorul trăiește astăzi aproape liber, într-o stare de siguranță relativă.
Pentru cine nu-și amintește - și generațiile noi se poate spune că sînt mai puțin la curent cu faptele de acum 20 de ani - cartea lui Rushdie, “Versetele satanice”, a fost publicată în septembrie 1988 și a fost imediat pretextul la baza a numeroase proteste și tulburări în țările de credință islamică, sub motivul că descrierea profetului Mahomet ar fi avut un caracter necuvincios. Romanul a fost interzis întîi în India, apoi în Africa de Sud și, de la sfârșitul lui noiembrie 1988, în Pakistan, Arabia Saudită, Egipt, Indonezia și alte țări islamice. In Marea Britanie, la Bradford, activiști musulmani aveau chiar să ardă cartea, în ianuarie 1989.
La 14 februarie, la Radio Teheran, aiatolahul Khomeini, ghidul spirtual al revoluției islamice, pronunța o fatwa sau un aviz juridic, afirmînd că “Versetele satanice” au un caracter blasfematoriu și că autorul lor era un apostat, o persoană care și-a abandonat credința. In consecință, suna avizul aiatolahului, fiecare musulman era îndemnat să-l execute pe Salman Rushdie și pe editorii cărții. In plus, pe capul lui Rushdie s-au pus diverse recompense, cea a unui aiatolah, în 2003 încă, ridicîndu-se pînă la trei milioane de dolari.
Istoria celor 20 de ani de la actul de intoleranță este pătată cu numeroase incidente violente, de la incendierea unor librării și atacul unor edituri, până la uciderea traducătorului japonez al lui Rushdie și atentate la viața altor doi traducători, în Norvegia și Italia. In 1989, condamnarea lui Rushdie avea să ducă la întreruperea legăturilor diplomatice între Marea Britanie și Iran, în ceea ce avea să devină un soi de răyboi ideologic. Rushdie semna în 1990 un eseu intitulat “Despre buna credință” și publica scuze formulîndu-și respctul față de Islam.
S-a scris mult zilele acestea despre cei 20 de ani trecuți și felul în care au evoluat condiția libertății de exprimare și tradiția iluministă anti-religioasă într-o societate multiculturală deschisă, în mod special în Marea Britanie. Concluziile sînt departe de a fi optimiste, arderea cărților și uciderea autorilor lor, reamintind de la autodafeurile medievale, la cele organizate de naziști, iar apoi la evoluțiile sub stalinism și perioada ce i-a urmat, de la trimiterea scriitorilor în lagăre de muncă sau, în alte cazuri, la amenințarea lor fermă cu moartea sau chiar omorîrea lor. In fond, o fatwă a fost condamnarea la moarte de către dictatorul Nicolae Ceaușescu a directorului serviciului românesc al Europei libere, Vlad Georgescu pentru difuzarea radiofonică a memoriilor generalului Pacepa la sfîșitul anilor 80. Un subiect de meditat...