Site-ul web al Bibliotecii Naționale Franceze găzduiește de puțină vreme documente excepționale ale artei muzicale de la începutul secolului al XX-lea.
Istoria lor este una uimitoare și merită spusă. In 1907 și apoi în 1912, din inițiativa lui Alfred Clark, președintele Companiei franceze de discuri Gramophone, ministerul culturii, pe atunci al Artelor Frumoase, acceptă ideea constituirii embrionului unui muzeu al vocii și artei intepretative. In două ceremonii identice, în 1907 și apoi 1912, în pivnițele Operei Garnier, la Paris, sînt depuse cîte două urne mari, sigilate, fiecare conținînd cîte 12 discuri, separate între ele cu sticlă și protejate cu azbest. In urnele din 1907 se află și un mănunchi de ace de epocă pentru gramophon, iar în cele din 1912 un aparat Gramophon pe care posteritatea să poate asculta discurile respective.
In primele urne, alături de discuri, într-un sul de plumb sînt depuse și dispozițiile ministrului Artelor Frumoase, Aristide Briand care cer ca depozitul să fie deschis numai peste o sută de ani, citez, “în scopul de a învăța oamenilor acestei epoci, 1. Care era starea mașinilor vorbitoare, aflate încă la începuturile lor și ce progrese se vor fi făcut de-a lungul secolului pentru a ameliora această invenție prețioasă. 2. Care erau atunci vocile principalilor cîntăreți ai timpului nostru și interpretarea pe care au dat-o unora din piesele celebre ale repertoriului liric și dramatic”.
Actul de donație a fost aproape uitat, pînă cînd, în sezonul 1989-1990, lucrări de consolidare au dus la redescoperirea urnelor și la constatarea că o parte a lor erau crăpate. Opera Garnier a decis să le doneze Bibliotecii Naționale a Franței, solicitând deschiderea lor în condiții științifice și tehnice menite să extragă în siguranță conținutul. Operațiunea a fost pregătită în comun de Centrul de cercetare și restaurare al muzeelor din Franța și societatea Sobaten, specializată în extragerea azbestului. Inițial s-a decis deschiderea a numai două urne, câte una din lotul 1907 și 1912, deschiderea celei de-a doua urne din 1907 urmînd să fie lăsată posterității.
La 17 septembrie 2008 a fost deschisă prima urnă și scos primul disc, aflat în condiție perfectă și pe care se afla gravat discursul pronunțat de Firmin Gémier cu ocazia ceremoniei îngropării discurilor la 13 iunie 1912. Un document emoționant.
Discurile din urna îngropată în 1907, de 25 de cm diametru fiecare, ilustrează producția companiilor Gramophone Pre-dog, Zonophone și Gramophone american. Celelalte discuri extrase din urna din 1912 au diametrul între 30 și 25 de cm, unele purtînd deja eticheta La Voix de Son Maitre.
Artiștii ale căror înregistrări sînt păstrate erau în majoritatea lor celebri în epocă, cazul pianiștilor Jan Paderewski și Rafael Pugno sau al violoniștilor Fritz Kreisler și Jan Kubelik. Intre discurile păstrate domină însă cele de artă vocală. Tenorul Francesco Tamango, soprana Adelina Patti, Marcel Journet, Nellie Melba, Pol Plaçon, Saliapin se aflau la maturitatea lor artistică. Alții mai tineri, cum este Caruso erau în plină ascensiune. Discurile imortalizează altfel artiști astăzi cvasi-uitați de marele public, Augustarello Affre, Jean Noté, Lucette Korsoff și talente aflate la debutul lor ca Paul Franz sau Daniel Vigneau.
Cert este că ansamblul vocilor îngropate, cum au fost numite, prin voința unui ministru al culturii de largă deschidere, dau o imagine surprinzătoare și de mare importanță istorică a artei vocale la începutul veacului trecut. Si va las sa ascultati vocea Emmei Calvé în Habanera din Carmen, opera lui Bizet, înregistrată în 1907.
In primele urne, alături de discuri, într-un sul de plumb sînt depuse și dispozițiile ministrului Artelor Frumoase, Aristide Briand care cer ca depozitul să fie deschis numai peste o sută de ani, citez, “în scopul de a învăța oamenilor acestei epoci, 1. Care era starea mașinilor vorbitoare, aflate încă la începuturile lor și ce progrese se vor fi făcut de-a lungul secolului pentru a ameliora această invenție prețioasă. 2. Care erau atunci vocile principalilor cîntăreți ai timpului nostru și interpretarea pe care au dat-o unora din piesele celebre ale repertoriului liric și dramatic”.
Actul de donație a fost aproape uitat, pînă cînd, în sezonul 1989-1990, lucrări de consolidare au dus la redescoperirea urnelor și la constatarea că o parte a lor erau crăpate. Opera Garnier a decis să le doneze Bibliotecii Naționale a Franței, solicitând deschiderea lor în condiții științifice și tehnice menite să extragă în siguranță conținutul. Operațiunea a fost pregătită în comun de Centrul de cercetare și restaurare al muzeelor din Franța și societatea Sobaten, specializată în extragerea azbestului. Inițial s-a decis deschiderea a numai două urne, câte una din lotul 1907 și 1912, deschiderea celei de-a doua urne din 1907 urmînd să fie lăsată posterității.
La 17 septembrie 2008 a fost deschisă prima urnă și scos primul disc, aflat în condiție perfectă și pe care se afla gravat discursul pronunțat de Firmin Gémier cu ocazia ceremoniei îngropării discurilor la 13 iunie 1912. Un document emoționant.
Discurile din urna îngropată în 1907, de 25 de cm diametru fiecare, ilustrează producția companiilor Gramophone Pre-dog, Zonophone și Gramophone american. Celelalte discuri extrase din urna din 1912 au diametrul între 30 și 25 de cm, unele purtînd deja eticheta La Voix de Son Maitre.
Artiștii ale căror înregistrări sînt păstrate erau în majoritatea lor celebri în epocă, cazul pianiștilor Jan Paderewski și Rafael Pugno sau al violoniștilor Fritz Kreisler și Jan Kubelik. Intre discurile păstrate domină însă cele de artă vocală. Tenorul Francesco Tamango, soprana Adelina Patti, Marcel Journet, Nellie Melba, Pol Plaçon, Saliapin se aflau la maturitatea lor artistică. Alții mai tineri, cum este Caruso erau în plină ascensiune. Discurile imortalizează altfel artiști astăzi cvasi-uitați de marele public, Augustarello Affre, Jean Noté, Lucette Korsoff și talente aflate la debutul lor ca Paul Franz sau Daniel Vigneau.
Cert este că ansamblul vocilor îngropate, cum au fost numite, prin voința unui ministru al culturii de largă deschidere, dau o imagine surprinzătoare și de mare importanță istorică a artei vocale la începutul veacului trecut. Si va las sa ascultati vocea Emmei Calvé în Habanera din Carmen, opera lui Bizet, înregistrată în 1907.