Rolul observatorilor străini în alegeri

Elena Cioina

Deşi nu se ştie deocamdată cîţi anume vor sosi în Moldova pentru a monitoriza acest scrutin parlamentar, unele organizaţii internaţionale şi misiuni diplomatice la Chişinău au anunţat cîteva cifre. De exemplu, OSCE, a anunţat că va cere Comisiei Electorale Centrale să acrediteze 230 de observatori, care vor reprezenta organizaţia. Indiferent însă cîţi observatori vor fi şi ce instituţii anume vor reprezenta, majoritatea din ei au unul şi acelaşi mesaj – solicită autorităţilor să asigure un scrutin liber şi corect şi spun că acesta va reprezenta pentru societatea moldovenească un test al maturităţii politice.
Puterea de la Chişinău, la rîndu-i, asigură comunitatea internaţională că anume aşa va proceda.

Declaraţii în acest sens a făcut joi şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, candidat în alegeri pe lista Partidului Comuniştilor. El a făcut aceste afirmaţii la întrevederea cu delegaţia misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, venită la Chişinău într-o vizită de documentare. Sîntem conștienți, a spus Marian Lupu, că de corectitudinea alegerilor depinde continuarea dialogului cu institutiile europene si în primul rînd cu Uniunea Europeană. Potrivit preşedintelui Parlamentului, de asta sunt interesate autorităţile moldovene ca scrutinul să se desfăşoare în condiţii democratice și la el să participe cît mai mulţi cetățeni cu drept de vot. De acest lucru au posibilitatea să se convingă numeroşi observatori locali și internaționali, care monitorizează campania electorală, a mai afirmat preşedintele Legislativului.