despre Silviu Crăciunaș o legendă perversă, creație a laboratoarelor de dezinformare ale Securității
În anul 1961 au apărut în Anglia memoriile exilatului român Silviu Crăciunaş. Aproape 40 de ani mai tîrziu, apare în anul 2000 la Editura Enciclopedică din Bucureşti acelaşi volum în limba română, sub titlul „Urme pierdute“. Într-o postfaţă uşor exaltată, Crăciunaş este prezentat ca una din figurile emblematice ale exilului românesc. Într-un alt volum, publicat în acelaşi an de o altă editură din Bucureşti (Vremea) sub titlul „Reabilitarea. Din scrisorile lui Silviu Crăciunaş adresate Doranei Coşoveanu“ protagonistului i se ridică un monument verbal, fiind zugrăvit ca o victimă a represiunii comuniste din România şi un luptător contra regimului stalinist din Bucureşti.
Pe lîngă osanalele publicistice ridicate în amintirea lui Crăciunaş în cele două volume amintite, cititorii află că fostul legionar s-a hotărît să-i sprijine după 1945 pe ţărănişti, că a părăsit ilegal România în 1947, ajutîndu-i şi pe alţii să fugă, că s-a întors apoi din nou în ţară, că a fost arestat de către Securitate în aprilie 1948 şi că a fost pus în libertate în noiembrie. În 1949 fuge din nou, ajungînd la Paris, unde-i contactează pe reprezentanţii de frunte ai exilului din jurul ex-generalului Nicolae Rădescu. Un an mai tîrziu se-ntoarce iarăşi în România, este arestat şi evadează, chipurile, din detenţie în 1954. Pînă-n 1957 trăieşte ascuns şi reuşeşte să părăsească, din nou, clandestin România.
Fără aceste date aride, cunoscute şi din publicaţiile lui Crăciunaş, nu se poate înţelege legenda perversă din spatele acestei biografii care seamănă cu un roman de aventuri şi care a fost construită minuţios de către poliţia secretă.
Graţie Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc şi a unor cercetători de la CNSAS s-a descoperit acum biografia reală a lui Silviu Crăciunaş.
Aceste acceptase deja în timpul primei detenţii, din 1948, să colaboreze cu Securitatea.
Poliţia secretă a elaborat o legendă perfectă, oferindu-i astfel lui Crăciunaş posibilitatea de a se prezenta ca un adversar al regimului comunist. Asta atît în România cît şi în cercurile exilului. După întoarcerea sa din 1950, fusese din nou arestat, fiind suspectat că ar fi un agent dublu. Reuşeşte să convingă aparatul de Securitate că este loial. În urma pactului cu poliţia politcă, este pus în libertate. După ce ajunge iarăşi în Occident, Crăciunaş răspîndeşte legenda că ar fi reuşit să evadeze din puşcărie şi că între anii 1954 şi 1957 ar fi stat ascuns. Toată lumea îl crede. Pînă şi în revista „Glasul Patriei“, un ziar dirijat din umbră de către Securitate, destinat exilului, Crăciunaş este atacat - bineînţeles, cu scopul de a induce în eroare pe cei care eventual ar avea îndoieli legate de povestea evadării şi fugii în vest. Pînă şi memoriile au fost parţial fabricate în laboratoarele de dezinformare ale Securităţii.
În toţi aceşti ani, Silviu Crăciunaş a primit numeroase sarcini, pe care le-a îndeplinit. Din documentele publicate în acest volum şocant („Urme pierdute, urme regăsite“) rezultă, că agentul a dat dovadă de un zel ieşit din comun, propunînd Securităţii planuri de măsuri şi de acţiune. Într-o notă din 1956, înaintată Securităţii, el scrie textual: „Legenda generală trebuie să mă înfăţişeze ca pe un autentic luptător pentru cauza naţională românească, ca pe un erou care şi-a riscat viaţa plecînd în ţară să lupte împotriva comuniştilor“. (p. 309)
William Totok, Berlin
Urme pierdute, urme regăsite. Cazul Silviu Crăciunaş, ediţie îngrijită de Dinu Zamfirescu, Dumitru Dobre şi Iuliu Moldovan, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Editura Militară, Bucureşti, 2008, 551 p.
Pe lîngă osanalele publicistice ridicate în amintirea lui Crăciunaş în cele două volume amintite, cititorii află că fostul legionar s-a hotărît să-i sprijine după 1945 pe ţărănişti, că a părăsit ilegal România în 1947, ajutîndu-i şi pe alţii să fugă, că s-a întors apoi din nou în ţară, că a fost arestat de către Securitate în aprilie 1948 şi că a fost pus în libertate în noiembrie. În 1949 fuge din nou, ajungînd la Paris, unde-i contactează pe reprezentanţii de frunte ai exilului din jurul ex-generalului Nicolae Rădescu. Un an mai tîrziu se-ntoarce iarăşi în România, este arestat şi evadează, chipurile, din detenţie în 1954. Pînă-n 1957 trăieşte ascuns şi reuşeşte să părăsească, din nou, clandestin România.
Fără aceste date aride, cunoscute şi din publicaţiile lui Crăciunaş, nu se poate înţelege legenda perversă din spatele acestei biografii care seamănă cu un roman de aventuri şi care a fost construită minuţios de către poliţia secretă.
Graţie Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc şi a unor cercetători de la CNSAS s-a descoperit acum biografia reală a lui Silviu Crăciunaş.
Aceste acceptase deja în timpul primei detenţii, din 1948, să colaboreze cu Securitatea.
Poliţia secretă a elaborat o legendă perfectă, oferindu-i astfel lui Crăciunaş posibilitatea de a se prezenta ca un adversar al regimului comunist. Asta atît în România cît şi în cercurile exilului. După întoarcerea sa din 1950, fusese din nou arestat, fiind suspectat că ar fi un agent dublu. Reuşeşte să convingă aparatul de Securitate că este loial. În urma pactului cu poliţia politcă, este pus în libertate. După ce ajunge iarăşi în Occident, Crăciunaş răspîndeşte legenda că ar fi reuşit să evadeze din puşcărie şi că între anii 1954 şi 1957 ar fi stat ascuns. Toată lumea îl crede. Pînă şi în revista „Glasul Patriei“, un ziar dirijat din umbră de către Securitate, destinat exilului, Crăciunaş este atacat - bineînţeles, cu scopul de a induce în eroare pe cei care eventual ar avea îndoieli legate de povestea evadării şi fugii în vest. Pînă şi memoriile au fost parţial fabricate în laboratoarele de dezinformare ale Securităţii.
În toţi aceşti ani, Silviu Crăciunaş a primit numeroase sarcini, pe care le-a îndeplinit. Din documentele publicate în acest volum şocant („Urme pierdute, urme regăsite“) rezultă, că agentul a dat dovadă de un zel ieşit din comun, propunînd Securităţii planuri de măsuri şi de acţiune. Într-o notă din 1956, înaintată Securităţii, el scrie textual: „Legenda generală trebuie să mă înfăţişeze ca pe un autentic luptător pentru cauza naţională românească, ca pe un erou care şi-a riscat viaţa plecînd în ţară să lupte împotriva comuniştilor“. (p. 309)
William Totok, Berlin
Urme pierdute, urme regăsite. Cazul Silviu Crăciunaş, ediţie îngrijită de Dinu Zamfirescu, Dumitru Dobre şi Iuliu Moldovan, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Editura Militară, Bucureşti, 2008, 551 p.