Am vorbit şi am scris în mai multe rînduri despre editura Polirom, subliniind locul cu totul excepţional pe care l-a cîştigat în peisajul culturii româneşti.
Din multe puncte de vedere, Polirom reprezintă un caz aparte. E o editură care s-a constituit şi fiinţează la Iaşi, dar care a dobîndit o acoperire naţională, deschizînd filiale la Bucureşti, Timişoara şi Cluj. E, de aceea, un exemplu strălucit de deprovinicializare. În cîţiva ani, printr-o strategie bine gîndită şi printr-un efort susţinut, şi-a constituit un portofoliu impresionant. Colecţiile sale poartă acum o marcă inconfundabilă. A tipărit nenumărate traduceri, dar nu a lăsat la o parte literatura originală. Mai mult, a salvat de la naufragiu editura Cartea românească, a introdus-o în consorţiu şi i-a dat drept menire publicarea autorilor contemporani.
În aceeaşi politică editorială se înscrie şi lansarea seriei de Opere. Iniţiativă salutară, mai ales că astfel de ediţii lipsesc. Apariţia cea mai recentă – cele două volume de Opere de Emil Brumaru. Scriind odinioară despre Emil Brumaru, remarcam printre altele extraordinara capacitate de a erotiza obiectele şi lucrurile cele mai anodine, integrîndu-le, prin acest transfer, în lumea fantasmelor sale. În acelaşi ceremonial se înscriu şi viziunile sadice, materializate în imagini de o diafană perversitate. Brumaru este şi un creator de personaje poetice memorabile, Julien Ospitalierul, Detectivul Artur, Reparata.
Ediţia de Opere include şi poemele în care erotismul e atît de brutal încît cititorul neprevenit ar putea crede că avem a face cu pură pornografie. Partea, să-i zicem subterană a poeziei lui Emil Brumaru este la fel de viguroasă ca partea ei pînă acum vizibilă. Barierele cad, şi discursul apare în toată nuditatea lui. E o experienţă limită, cum nu mai avem în poezia românească. Iată de ce acest eveniment editorial trebuie semnalat cum se cuvine.
În aceeaşi politică editorială se înscrie şi lansarea seriei de Opere. Iniţiativă salutară, mai ales că astfel de ediţii lipsesc. Apariţia cea mai recentă – cele două volume de Opere de Emil Brumaru. Scriind odinioară despre Emil Brumaru, remarcam printre altele extraordinara capacitate de a erotiza obiectele şi lucrurile cele mai anodine, integrîndu-le, prin acest transfer, în lumea fantasmelor sale. În acelaşi ceremonial se înscriu şi viziunile sadice, materializate în imagini de o diafană perversitate. Brumaru este şi un creator de personaje poetice memorabile, Julien Ospitalierul, Detectivul Artur, Reparata.
Ediţia de Opere include şi poemele în care erotismul e atît de brutal încît cititorul neprevenit ar putea crede că avem a face cu pură pornografie. Partea, să-i zicem subterană a poeziei lui Emil Brumaru este la fel de viguroasă ca partea ei pînă acum vizibilă. Barierele cad, şi discursul apare în toată nuditatea lui. E o experienţă limită, cum nu mai avem în poezia românească. Iată de ce acest eveniment editorial trebuie semnalat cum se cuvine.