Afişajul electoral: rara avis
Un singur panou electoral în centrul Briceniului anunţă despre apropiatele alegeri. E un panou de agitaţie al Partidului Democrat. Pînă a ajunge în centru, doar la marginea oraşului am zărit un cort cu sigla social–democraţilor, unde se distribuia pe gratis ziarul de campanie al formaţiunii. Alte afişe am putut găsi numai în sediul Primăriei, pe holul de la intrare. Mai mulţi localnici îmi spun însă că nu s-au gîndit să treacă pe la Primărie ca să poată afla mai multe despre concurenţii electorali:
„Foarte puţină agitaţie se face despre campania electorală. Mă informez de la televizor- NIT şi Moldova 1 -, ascult Radio Moldova. Am citit ziarele Comunist şi Puls, ni le-au dat la serviciu pe gratis. Era scris despre lucrurile bune pe care le-au făcut comuniştii în opt ani şi ce au de gînd să facă pe viitor. Să rămînă Voronin! E un preşedinte bun. A făcut totul pentru oameni. În primul rînd, ne-a dat pensii. Nu mă interesează ce scriu ziarele. Eu mă uit la Moldova 1 şi de acolo aflu cine are dreptate şi care se ţine numai de promisiuni goale. Trebuie să alegem un Parlament capabil să ne creeze locuri de muncă, să ne dea salarii bune. Moldova e o ţară mică şi ar trebui să ne împăcăm bine cu Rusia, dar şi cu statele europene.”
O vînzătoare la un magazin din Briceni, care se numeşte Galina, spune că citeşte mai toate ziarele ce se vînd la chioşcurile din oraş. Însă, afirmă femeia, pînă acum nici un partid de dreapta nu a reuşit să o convingă că viaţa va fi mai uşoară fără comunişti: „Cel mai mult mă supără partidele care promit salarii de 500 de Euro. E o aberaţie. Moldova nu este o ţară producătoare. E săracă. Multe partide promit că ne vor duce în Europa. Mă îndoiesc. Uitaţi-vă ce drumuri proaste avem. Gunoiul e aruncat direct în stradă. Oamenii sunt lipsiţi de cultură. E o ruşine că suntem în centrul Europei şi rămînem încă izolaţi. Dar asta depinde de noi şi nu de politicieni. În Parlament nu sunt numai comunişti, ajung şi partide de dreapta. Ce le împiedică să se unească şi să voteze împreună legile? Noi nu avem timp de politică, pentru că ne macină lipsurile în care trăim, nu avem cum să ne întreţinem familia”.
O altă locuitoare din Briceni, Larisa Durbală povesteşte că a participat la cîteva întîlniri organizate în oraş cu lideri ai partidelor concurente, însă nu s-a hotărît încă pentru cine să voteze: „ Acum au loc dezbateri la televizor şi e groază cum se murdăresc candidaţii reciproc. Consider că viitorii deputaţi ar trebui să aibă un vocabular cizelat, să fie culţi. Altfel nu ne vor cîştiga încrederea. Nu ne putem bizui pe nişte parlamentari inculţi.”
Cei mai mulţi briceneni spun că înaintea alegerilor se vor bizui şi pe folclorul politic, adică pe informatii transmise din gură în gură, ca să nu-şi irosească votul pentru concurenţi care nu au şanse să treacă pragul electoral.