Dumitru Ciubaşenco şi Petru Bogatu dezbat în "Punct şi de la capăt" declaraţia de la Barviha
A urmat apoi vizita la Bucureşti, de unde a revenit cu profunda convingere că va reuşi să aducă relaţiile moldo-române la o altitudine ce nu le-a reuşit ambilor predecesori. Obiectivele s-au dovedit a fi însă mult mai complexe decît se vedeau în acele zile de debut. Şi iată că, la expirarea celui de-al doilea mandat, preşedntele Voronin, ca un practicant fidel al simbolismului ideologic, „încheie crugul” tot la Moscova.
Nu şi la Bucureşti, fireşte, din motive lesne de înţeles şi greu de ascuns. Astfel tălmăceşte semnificaţia vizitei recente a preşedintelui Voronin la Moscova unul dintre invitaţii mei de astăzi, care nu se arată prea îngrijorat de eventualele consecinţe ale Declaraţiei semnate în cadrul trilateralei de la Barviha la care Vladimir Voronin a fost pus pe picior de egalitate cu Igor Smirnov. Celălalt invitat este mai aproape de opinia comentatorilor alertaţi de ceea ce ei numesc „gafa finală”, comisă poate cu bună ştiinţă, în schimbul unor avantaje şi favoruri greu de probat dar uşor de presupus.