Ministrul de externe al României cere oficial încetarea blocării accesului cetățenilor români în Republica Moldova

Ministrul de externe român, Cristian Diaconescu, a confirmat faptul că peste 200 de persoane au fost blocate la frontiera dintre România şi R. Moldova , începând de joia trecută. Până acum, a declarat Diaconescu la o conferinţă de presă, autorităţile de la Chişinău nu au dat nici o explicaţie. În aceste condiţii, ministerul de externe de la Bucureşti se vede nevoit să ceară public şi oficial încetarea abuzurilor comise împotriva cetăţenilor români.

Diaconescu a avertizat că întoarcerea sistematică a unor persoane de la graniţa poate fi interpretată drept o încălcare a pricipiilor ce stau la baza relaţiei Republicii Moldova cu Uniunea europeană.

"Vreau să fiu foarte clar”- a mai declarat Diaconescu, citat de agenţia Mediafax – “ România a fost şi continuă să fie un susţinător al parcursului european al Republicii Moldova, România susţine în continuare încheierea unui acord de asociere care să conţină realizarea unei zone de comerţ liber şi un regim fără vize pentru cetăţenii din Republica Moldova".