Majorarea pensiilor - acțiune electorală

Aneta Grosu

Bănuți care nu ajung nici pentru o pîine - Interviu cu Aneta Grosu
Angajat pe ultima suta de metri ai campaniei electorale, Guvernul a anunţat o majorare a pensiilor, cu 20 la sută, şi a indemnizaţiilor sociale, cu 13 la sută, pe care cei în drept le vor putea încasa începând de ieri, 1 aprilie. Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pensii indexate vor primi, în total, peste 653 de mii de persoane, dintre care peste 450 de mii vor beneficia de pensie pentru limita de vîrstă. Pensia medie, potrivit autorităţilor, se va ridica la 800 de lei, iar pensia minimă - va depăşi doar cu puţin suma de 500 de lei.

Cu 20 la sută vor fi indexate şi pensiile de invaliditate sau cele de urmaş, stabilite pentru protectia sociala a persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobil. De asemeni, cu aproape 13 procente vor fi indexate pensiile militarilor. Pentru pensiile functionarilor publici, alesilor locali, ale deputatilor si membrilor de Guvern, suma adausului va fi stabilita doar pentru „partea ce se achită din Bugetul asigurarilor sociale”, au declarat responsabilii de la Casa Naţională pentru Asigurări Sociale, iar potrivit datelor oferite de această instituţie, în bugetul de stat au fost prevăzuţi suplimentar în acest scop aproximativ 713 milioane de lei.

Ce a urmărit Guvernul? O măsură anticriză, care să protejeze de efectele recesiunii resimțite şi în Moldova de una din cele mai vulnerabile categorii ale populaţiei, aşa cum declara zilele trecute premierul Zinaida Greceanîi, sau să netezească finish-ul campaniei electoale a comuniştilor, oferindu-le acestora ocazia să mai înscrie un punct în palmaresul relizărilor cu care încearcă să-i convingă pe moldoveni că ar merita să rămână la putere? Este de fapt prima întrebare pentru invitata noastră de azi, Aneta Grosu, redactor-şef la „Ziarul de Gardă”.


Aneta Grosu, e convinsa ca indexarea pensiilor cu doar cateva zile inaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie constituie fara nici o indoiala o actiune electorala a Guvernului in sprijinul comunistilor.

“Cei 85 sau 95 de lei cu care se mareste o pensie in Republica Moldova sunt inconsistenti in conditiile in care preturile au crescut foarte mult si nici pentru intretinerea locuintelor nu mai poti face fata din aceste pensii indexate. Analizand situatia, am impresia ca aceasta indexare au facut-o pentru ei, pentru ca pensiile functionarilor publici, ale deputatilor, ale generalilor si ofiterilor vor creste mult mai mult decat ale taranilor”, a declarat jurnalista.

Pe langa asta, a subliniat ea, e vorba anume de o indexare, aplicata anual conform legislatiei in vigoare, si nu o majorare a pensiilor, asa cum e tratat de cele mai deseori de guvernanti. “Iar daca e o indexare, ar trebui facuta proportional cu cheltuielile pe care oamenii le fac pentru intretinere, pentru medicamente, pentru hrana de zi cu zi”, a adaugat Aneta Grosu.

Redactorul-sef de la „Ziarul de Garda” a dezvaluit ca guvernarea a angajat activ intreprinderea de stat “Posta Moldovei” in distribuirea acestor pensii, instruindu-i pe postasi sa convinga pensionarii sa voteze cu comunistii, pentru ca altfel ar fi ultima pensie pe care o primesc.