Apogeul climatului de agresivitate impus de comunişti în ultimii 8 ani
Chişinăul a trăit ieri scene de violenţă, pe care puţini şi le puteau imagina. Cine e de vină că o manifestaţie iniţial paşnică a degenerat în acte de vandalism? Cum a fost posibil ca instituţii abilitate să apere ordinea publică, în primul rând Ministerul de Interne, al cărui şef încă nu a scăpat de bănuiala de a fi fost implicat într-o afacere cu trafic de droguri, să nu-şi facă datoria? Ce ocupaţie avea SIS-ul, asculta telefoanele scriitorilor sau încerca să prevină huliganismele stradale?
Asupra alegerilor din 5 aprilie persistă mari suspiciuni de fraudă, se ştia foarte bine că există nemulţumiri, că ele vor fi exprimate şi în cursul zilei de ieri. Incendiul de la clădirea parlamentului a continuat până seara târziu, fără ca autospecialele să intervină, de parcă cineva ar fi dorit ca imaginea dezastrului să-i înfricoşeze pe oameni. Unii observatori şi politicieni ai Opoziţiei susţin că ciudata pasivitate a forţelor de ordine, de după primele ciocniri cu protestatarii, şi chiar dezertarea lor din faţa sediilor preşedinţiei şi parlamentului ar confirma existenţa unui scenariu premeditat, menit să abată atenţia opiniei publice de la acuzaţiile privind falsificarea alegerilor. Mai mult, se spune că printre manifestanţi ar fi fost infiltraţi provocatori cu misiunea de a incita spiritele. Puterea ar fi avut nevoie de un pretext, de nişte acte de violenţă, pentru a compromite Opoziţia.
Ieri, Moldova a intrat într-un blocaj informaţional cvasitotal: au căzut site-urile presei locale şi portalurile de ştiri, a funcţionat foarte prost telefonia mobilă, frontiera cu Romania a fost sigilată, ca pe timpul Uniunii Sovietice. În paralel cu protestele din centrul oraşului, televiziunea de stat transmitea un concert cu nişte copii veseli, fericiţi că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile. Dornic, parcă, să escaladeze conflictul nu să calmeze situaţia, preşedintele Voronin a acuzat, azi, România că s-ar afla în spatele tulburărilor stradale, fără a aduce nici un fel de probe, declarându-l persona non-grata pe ambasadorul român Filip Teodorescu şi anunţând reintroducerea sistemului de vize pentru cetăţenii români.
Evenimentele la care asistăm constituie apogeul climatului de agresivitate impus de comunişti în ultimii 8 ani. Campania electorală a fost de o violenţă verbală fără precedent, populaţia a fost intoxicată cu mesaje de genul: „dacă vor ajunge la putere, democraţii vor declanşa un nou război pe Nistru, vor „vinde” Basarabia românilor, vor înfometa satele, nu vor mai plăti pensii şi salarii, ş.a.m.d.” Această propagandă mincinoasă şi primitivă n-a fost sancţionată nici de CEC, nici de Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi nici de Procuratură.
Am văzut cu toţii, ieri, la Chişinău, nişte tineri protestatari extrem de furioşi şi exasperaţi. Nu s-ar fi ajuns, probabil, la această explozie brutală, distructivă de patimi, dacă libertatea de exprimare nu ar fi fost consecvent sabotată în Moldova, dacă ar fi existat un dialog între autorităţi şi societate, care să ajute la evacuarea tensiunilor acumulate. Puterea îşi pierde orice urmă de credibilitate, continuând pe acelaşi drum, al îngrădirii drepturilor cetăţeneşti şi al conflictelor cu statele vecine, iar Opoziţia îşi subminează justificatele revendicări, dacă nu reuşeşte să imprime o evoluţie paşnică şi o finalitate logică protestelor populare. Moldova are nevoie de întreaga responsabilitate şi stăpânire de sine a cetăţenilor săi, pentru a nu se transforma într-o insulă a despotismului în mijlocul Europei.
Asupra alegerilor din 5 aprilie persistă mari suspiciuni de fraudă, se ştia foarte bine că există nemulţumiri, că ele vor fi exprimate şi în cursul zilei de ieri. Incendiul de la clădirea parlamentului a continuat până seara târziu, fără ca autospecialele să intervină, de parcă cineva ar fi dorit ca imaginea dezastrului să-i înfricoşeze pe oameni. Unii observatori şi politicieni ai Opoziţiei susţin că ciudata pasivitate a forţelor de ordine, de după primele ciocniri cu protestatarii, şi chiar dezertarea lor din faţa sediilor preşedinţiei şi parlamentului ar confirma existenţa unui scenariu premeditat, menit să abată atenţia opiniei publice de la acuzaţiile privind falsificarea alegerilor. Mai mult, se spune că printre manifestanţi ar fi fost infiltraţi provocatori cu misiunea de a incita spiritele. Puterea ar fi avut nevoie de un pretext, de nişte acte de violenţă, pentru a compromite Opoziţia.
Ieri, Moldova a intrat într-un blocaj informaţional cvasitotal: au căzut site-urile presei locale şi portalurile de ştiri, a funcţionat foarte prost telefonia mobilă, frontiera cu Romania a fost sigilată, ca pe timpul Uniunii Sovietice. În paralel cu protestele din centrul oraşului, televiziunea de stat transmitea un concert cu nişte copii veseli, fericiţi că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile. Dornic, parcă, să escaladeze conflictul nu să calmeze situaţia, preşedintele Voronin a acuzat, azi, România că s-ar afla în spatele tulburărilor stradale, fără a aduce nici un fel de probe, declarându-l persona non-grata pe ambasadorul român Filip Teodorescu şi anunţând reintroducerea sistemului de vize pentru cetăţenii români.
Evenimentele la care asistăm constituie apogeul climatului de agresivitate impus de comunişti în ultimii 8 ani. Campania electorală a fost de o violenţă verbală fără precedent, populaţia a fost intoxicată cu mesaje de genul: „dacă vor ajunge la putere, democraţii vor declanşa un nou război pe Nistru, vor „vinde” Basarabia românilor, vor înfometa satele, nu vor mai plăti pensii şi salarii, ş.a.m.d.” Această propagandă mincinoasă şi primitivă n-a fost sancţionată nici de CEC, nici de Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi nici de Procuratură.
Am văzut cu toţii, ieri, la Chişinău, nişte tineri protestatari extrem de furioşi şi exasperaţi. Nu s-ar fi ajuns, probabil, la această explozie brutală, distructivă de patimi, dacă libertatea de exprimare nu ar fi fost consecvent sabotată în Moldova, dacă ar fi existat un dialog între autorităţi şi societate, care să ajute la evacuarea tensiunilor acumulate. Puterea îşi pierde orice urmă de credibilitate, continuând pe acelaşi drum, al îngrădirii drepturilor cetăţeneşti şi al conflictelor cu statele vecine, iar Opoziţia îşi subminează justificatele revendicări, dacă nu reuşeşte să imprime o evoluţie paşnică şi o finalitate logică protestelor populare. Moldova are nevoie de întreaga responsabilitate şi stăpânire de sine a cetăţenilor săi, pentru a nu se transforma într-o insulă a despotismului în mijlocul Europei.