Chişinău: organizaţii pentru drepturile omului critică modul abuziv în care autorităţile au recurs la arestări

Sase ONG-uri isi exprima ingrijorarea privind modalitatile si conditiile retinerii persoanelor banuite ca ar fi participat activ la actiunile violente ce au avut loc pe 6 si 7 aprilie 2009. Într-o declaraţie dată publicităţii astăzi, ONG-urile constata ca a avut loc maltratarea unor tineri in locuri publice de catre persoane neidentificate (in civil) sub privirile indiferente ale colaboratorilor de politie. În ce priveste retinerea persoanelor in afara “locului faptei” (domiciliu, locul de studii etc.), ONG-urile semnaleaza ca actiunea a fost efectuata cu incalcarea procedurii legale de citare. Alte incalcari ale legii mentionate in declaratia ONG-urilor: retinerea persoanelor care nu au participat la actiunile violente, agresarea si maltratarea jurnalistilor, distrugerea si nimicirea camerelor video, foto precum si a informatiilor acestora; neinformarea rudelor despre retinerea persoanelor.

Toate acestea, creaza o stare de ingrijorare in legatura cu situatia si starea persoanelor aflate in custodia organelor de drept, ridica semne evidente de intrebare privind respectarea si garantarea de catre organele de drept a principiilor acceptate in societatile democratice. Aceste fapte pot zadarnici efortul organelor de drept in stabilirea circumstantelor faptelor anchetate si trezesc dubii privind folosirea mijloacelor de forta in scop de intimidare.

In acest context, organizatiile semnatare solicita, intre altele, respectarea stricta a prevederilor art.3 si 5 CEDO si inspectarea si monitorizarea de catre Avocatii Parlamentari din Moldova, membrii Consiliului National de Prevenire a Torturii a tuturor izolatoarelor de detentie preventiva din subordinea MAI, CCCEC, SIS si Ministerul Justitiei, atat in capitala cat sin in restul teritoriului tarii.

Declaraţia este semnată de Asociatia „Promo-LEX”, Amnesty International Moldova, CReDO, RCTV „Memoria”, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova si Asociatia „Juristii pentru drepturile omului”