Fiecare națiune e responsabilă de soarta ei

Adrian Severin

Interviu cu europarlamentarul român Adrian Severin.
Adrian Severin: Nu poţi să spui că scrutinul a fost fraudat, numai pentru că cineva afirmă lucrul asta. Trebuie cineva să şi dovedească şi instinctul nu este o dovadă. În al doilea rînd, este posibil ca aceste organizaţii internaţionale şi observatori internaţionali să greşească, pentru că ei asistă doar la ziua alegerilor şi ziua alegerilor nu este suficientă pentru a trage nişte concluzii foarte acoperitoare. În al treilea rînd se poate întîmpla aşa pentru că totuşi chiar şi la nivelul unei ţări cum este Republica Moldova, aceşti observatori nu pot să meargă în toate punctele unde se desfăşoară alegerile, nu pot fi observa toate momentele, nu pot fi prezenţi în toate procesele, aşa încît e foarte bine ca ei să fie acolo, pentru că prezenţa lor descurajează intenţiile lor de fraudă, dar nu pot să garanteze nici evitarea oricărei fraude, nici să garanteze că acele lucruri pe care le-au văzut epuizează în mod integral realitatea.

Întrebare: Nu sună oarecum standard concluziile observatorilor care de fiecare dată sună cam în felul următor: au fost înregistrate anumite probleme, dar în general scrutinul s-a desfăşurat în mod democratic, ca pe urmă să se întîmple cîte o revoluţie?

A.S: Revoluţiile acestea, după părerea mea, repet în lipsa unor probe certe, şi din cîte ştiu eu în foarte puţine cazuri au existat probe certe cu privire la fraude masive, aceste „revoluţii”, revolte mai degrabă, pentru că n-au fost revoluţii pe nicăieri, nici la Kiev n-a fost revoluţie, a fost revoltă. Revoluţia schimbă un sistem, or sistemul nu e schimbat. Nici acum nu e vorba de o revoluţie, este o rebeliune. Aceasta poate să-şi aibă pretextul în caracterul viciat al alegerilor, dar cauza poate fi cu totul alta şi eu cred că în cazul Moldovei cauza este în faptul că ne găsim practic în prezenţa unei democraţii care nu funcţionează, unei democraţii rituale care se reduce la o ceremonie a alegerilor, iar între aceste lipseşte practic acel spaţiu public care să permită întregii societăţi să se întîlnească într-o formă sau alta, să-şi negocieze aspiraţiile şi valorile şi să stabilească o agendă naţională comună.

Problema Moldovei este că este un stat naţional fără naţiune şi o democraţie fără DEMOS, cu partide care nu sînt politice, ci geopolitice.

Întrebare: Trecînd peste violenţele condamnabile în orice caz din 7 aprilie şi trecînd peste susţinerea populară de care oricum se bucură Partidul Comuniştilor în Republica Moldova. Poate justifica această susţinere ceea ce se întîmplă acum, în aceste zile cînd sub pretextul apărării statalităţii sunt oameni arestaţi pe stradă, sunt jurnalişti împiedicaţi să-şi facă meseria, se pare că există şi un tînăr omorît în bătaie.

A.S.: Se pare nu ştiu, eu nu sînt acolo, nu am date, nu mă pot pronunţa. Ar trebui eventual, dacă autorităţile permit, o misiune internaţională, unii spun a Uniunii Europene, probabil că ar fi mai adecvat o misiune a Consiliului Europei, sau o misiune OSCE sau o misiune trilaterală, Uniunea Europeană, OSCE şi Consiliul europei, care să vină şi să stabilească cît de cît realitatea.

Întrebare: Domnule Serverin, ce înseamnă dacă autorităţile permit? Dar dacă autorităţile de la Chişinău nu permit desfăşurarea unei asemenea misiuni, înseamnă că pot fi lăsate să facă tot ce vor aici în Republica Moldova?

A.S.: Da. Este un stat suveran. Cine poate să intre? Doar să le declarăm război. Ce aţi dori? Adică pe ce lume trăim?

Întrebare: Eu întreb dacă există, dacă Uniunea Europeană, Statele Unite au vreo pîrghie de influenţă a situaţiei din Republica Moldova, astfel încît să nu admită derapaje antidemocratice şi acţiuni în forţă împotriva propriilor cetăţeni?

A.S.: Evident că aceste state au unele pîrghii şi ele le folosesc, dar, încă odată, fiecare naţiune este responsabilă de soarta ei. Nu putem să credem că sunt state din afară care vin şi printr-o operă de inginerie politică corectează deficienţele unui regim dintr-un alt stat. Chiar nu vă daţi seama că nu se poate.

Întrebare: Adică vreţi să spuneţi că moldovenii sunt responsabil pentru propria lor soartă?

A.S.: Bineînţeles că da. Exact asta vroiam să spun.
Democrația fără demos.