Judecătoria Centru îi aplică Nataliei Morari o restricţie de părăsire a ţării

Natalia Morari

Jurnalista de la News Times reafirmă că protestatarii nu au nimic în comun cu autorii şi provocatorii violenţelor
Natalia MORARI, jurnalista de la revista moscovită News Times, cercetată penal de autorităţile moldovene pentru presupusa participare la organizarea tulburărilor în masă din ziua de 7 aprilie 2009 de la Chişinău, a fost în arest la domiciliu pe durata a 10 zile, care au expirat în ziua de vineri, 24 aprilie, la ora 17.45.

Judecătoria Centru a respins în cursul aceleiaşi zile demersul procurorilor de a i se prelungi termenul de arest la domiciliu şi a prescris în schimb restricţia de părăsire a teritoriului Republicii Moldova pe durata cercetărilor. La ora 17.50 am profitat de scoaterea restricţiei pentru convorbiri telefonice şi am întrebat-o pe Natalia Morari dacă s-a aşteptat la o asemenea amplificare a acuzelor.


Ea mi-a spus că “orice om cu mintea treză” îşi dă lesne seama că nu există nicio legătură între protestele paşnice din ziua de 6 şi chiar 7 aprilie şi devastarea Parlamentului şi a Palatului prezidenţial. Acei care şi-au folosit dreptul la libertatea de expresie nu au nimic comun cu autorii şi provocatorii violenţelor, care pot şi trebuie să fie identificaţi în baza unor investigaţii temeinice, a spus Natalia Morari.

Am întrebat-o de ce a ajuns totuşi în vizorul poliţiei. Jurnalista crede că poliţia a mers pe calea rezistenţei minime şi i-a luat în colimator pe acei care au fost mai vizibili dar nu şi vinovaţi. Ea spune că pînă acum nu au fost niciun fel de dovezi ale pretinsei sale culpabilităţi. Întrebată dacă a fost cumva tratată ca o cunoscută autoare de articole critice la adresa administraţiei de la Kremlin, Natalia Moraria spus că nu s-a invocat asemenea motivaţie, dar în timpul anchetei s-au făcut apropouri ironice privind experienţa sa jurnalistică. Natalia nu ştie nimic nici despre o presupusă schimbare de atitudine a preşedintelui rus Dmitri Medvedev faţă de interdicţia de intrare în Federaţia Rusă ce i-a fost impusă jurnalistei în urmă cu un an.