Au trecut trei săptămâni de la alegerile din 5 aprilie, dar pulsul tensiunilor politice de la Chişinău e la fel de intens. Vocea instituţiilor europene, cele care au monitorizat în ultimii 8 ani „liniştea” şi „stabilitatea” în Republica Moldova, nu pare să fie auzită. Chemările la dialog nu au nici o relevanţă, confruntarea politică se poartă în termeni foarte duri. Mai întâi, comuniştii, care s-au grăbit să se autoproclame învingători, au declarat prin vocea liderului lor, Vladimir Voronin, chiar în seara alegerilor, că nu vor discuta cu Opoziţia, tratând astfel cu dispreţ sutele de mii de cetăţeni care nu au votat cu PCRM. De cealaltă parte, Opoziţia afirmă că fraudarea scrutinului şi represiunea ce a urmat violenţelor din 7 aprilie, organizate sau inspirate de guvernanţi, ridică un obstacol de netrecut în calea reconcilierii. „Nu vom oferi „votul de aur” unui preşedinte propus de comunişti: nodul gordian va fi tăiat doar prin alegeri anticipate”, spun liberalii.
Indiferent de scenariile viitoare, părţile trebuie să-şi rezolve nişte restanţe. Mult mai prost stau guvernanţii, care au de probat acuzaţiile foarte grave la adresa României, în baza cărora a fost expulzat ambasadorul Filip Teodorescu şi a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii români – decizie ce a consternat Uniunea Europeană. Logica evenimentelor pare să indice că autorităţile de la Chişinău au căutat cu insistenţă pretexte pentru a rupe relaţiile diplomatice cu Bucureştiul. S-au blocat şi relaţiile economice bilaterale, întrucât se ştie că cele mai multe exporturi moldoveneşti pleacă în România, şi tot România ocupă locul doi la capitolul importuri.
Guvernanţii nu au reuşit să demonstreze amestecul Opoziţiei în vandalizarea sediilor de stat, în schimb, au mobilizat un imens aparat propagandistic pentru a-i demoniza pe democraţi. Posturile de radio şi TV, arondate puterii, transmit voci aşa-zis spontane ale „oamenilor muncii de la oraşe şi sate”, exact ca pe timpul URSS, care se pronunţă împotriva unor alegeri anticipate, invocând risipa banilor publici. Ce nu li se spune acestor oameni este la cât a urcat nota de plată pe care a trebuit să o achite Moldova pentru cele două mandate PCRM şi cât de scump ar putea să o coste o a treia guvernare comunistă.
Opoziţia, la rândul ei, a rămas datoare cu limpezirea definitivă a trei aspecte: 1. Fraudarea alegerilor din 5 aprilie – şi aici prezentarea cumulată a dovezilor va fi mult mai convingătoare decât relevarea, separată, de către cele trei partide a unor mici eşantioane din voturile furate: pentru aceasta ar trebui să fie procesate mai rapid toate listele electorale care au putut fi fotocopiate; 2. Opoziţia nu a înfăţişat încă filmul alternativ al incidentelor din 7 aprilie, deşi există suficiente materiale video cu persane care au provocat violenţe – între acestea, posibili angajaţi ai structurilor de forţă, şi 3. Încă nu se cunosc responsabilii de molestarea şi torturarea protestatarilor arestaţi, nu au fost elucidate cauzele celor trei decese şi soarta tinerilor daţi dispăruţi.
Pe acest fundal al confruntării surde între tabere, o comisie pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, la care să participe Opoziţia şi experţi europeni, va fi greu să ajungă la un set de concluzii comune. Accesul la adevăr este blocat de interese politice divergente, iar înăsprirea crizei economice agravează starea lucrurilor. Dialogul dintre acuzaţi şi acuzatori se amână. Moldova pare să intre într-o perioadă de maxime turbulenţe, a căror finalitate nimeni nu o poate calcula.
Indiferent de scenariile viitoare, părţile trebuie să-şi rezolve nişte restanţe. Mult mai prost stau guvernanţii, care au de probat acuzaţiile foarte grave la adresa României, în baza cărora a fost expulzat ambasadorul Filip Teodorescu şi a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii români – decizie ce a consternat Uniunea Europeană. Logica evenimentelor pare să indice că autorităţile de la Chişinău au căutat cu insistenţă pretexte pentru a rupe relaţiile diplomatice cu Bucureştiul. S-au blocat şi relaţiile economice bilaterale, întrucât se ştie că cele mai multe exporturi moldoveneşti pleacă în România, şi tot România ocupă locul doi la capitolul importuri.
Guvernanţii nu au reuşit să demonstreze amestecul Opoziţiei în vandalizarea sediilor de stat, în schimb, au mobilizat un imens aparat propagandistic pentru a-i demoniza pe democraţi. Posturile de radio şi TV, arondate puterii, transmit voci aşa-zis spontane ale „oamenilor muncii de la oraşe şi sate”, exact ca pe timpul URSS, care se pronunţă împotriva unor alegeri anticipate, invocând risipa banilor publici. Ce nu li se spune acestor oameni este la cât a urcat nota de plată pe care a trebuit să o achite Moldova pentru cele două mandate PCRM şi cât de scump ar putea să o coste o a treia guvernare comunistă.
Opoziţia, la rândul ei, a rămas datoare cu limpezirea definitivă a trei aspecte: 1. Fraudarea alegerilor din 5 aprilie – şi aici prezentarea cumulată a dovezilor va fi mult mai convingătoare decât relevarea, separată, de către cele trei partide a unor mici eşantioane din voturile furate: pentru aceasta ar trebui să fie procesate mai rapid toate listele electorale care au putut fi fotocopiate; 2. Opoziţia nu a înfăţişat încă filmul alternativ al incidentelor din 7 aprilie, deşi există suficiente materiale video cu persane care au provocat violenţe – între acestea, posibili angajaţi ai structurilor de forţă, şi 3. Încă nu se cunosc responsabilii de molestarea şi torturarea protestatarilor arestaţi, nu au fost elucidate cauzele celor trei decese şi soarta tinerilor daţi dispăruţi.
Pe acest fundal al confruntării surde între tabere, o comisie pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, la care să participe Opoziţia şi experţi europeni, va fi greu să ajungă la un set de concluzii comune. Accesul la adevăr este blocat de interese politice divergente, iar înăsprirea crizei economice agravează starea lucrurilor. Dialogul dintre acuzaţi şi acuzatori se amână. Moldova pare să intre într-o perioadă de maxime turbulenţe, a căror finalitate nimeni nu o poate calcula.