Interviu cu Nadine Gogu, director interimar la Centrul Independent de Jurnalism
Zilele Libertăţii Presei au început duminică, la Chişinău cu un miting al organizaţiilor de media, care au declarat că prin organizarea lui, vor să atragă atenţia opiniei publice şi autorităţilor asupra regresului înregistrat de Moldova la capitolul libertatea presei. De asemeni, asupra intimidărilor la care au fost supuşi jurnaliştii în ultimul an, dar mai ales după protestele antiguvernamentale violente de la 7 aprilie, cînd mulţi dintre ei au fost reţinuţi de poliţie, iar unele instituţii media au fost controlate fără autorizare de diferite structuri de stat.
Manifestaţia de duminică a dat startul evenimentelor ce vor fi organizate pe parcursul acestei săptămâni la Chişinău pentru a marca săptămâna libertăţii presei. Miercuri, Centrul Independent de Jurnalism planifică pichetarea sediului Guvernului timp de trei ore pentru a atrage atenţia asupra înrăutăţirii situaţiei presei în Republica Moldova”.
Vom aminti că, la sfîrşitul săptămînii trecute, organizaţia americană Freedom House a dat publicităţii raportul său anual cu privire la libertăţile în lume. Din cele 195 de state monitorizate, Moldova se plasează pe locul 150, avînd acelaşi punctaj ca și Coasta de Fildeş şi Irakul. Astfel, pentru al patrulea an consecutiv, Moldova e printre ţări considerate de Freedom House fără presă liberă.
Datele luate în calcul în elaborarea studiului Freedom House se opresc însă la 31 decembrie 2008, astfel încât recentele abuzuri, restricţii şi intimidări impuse presei în Republica Moldova mai ales după alegerile din 5 aprilie nu sunt reflectate de actualul clasament. Invitata emisiunii noastre este Nadine Gogu, director interimar la Centrul Independent de Jurnalism.
Daca ar fi fost luate in calcul si ultimele evenimente, cele ce au urmat alegerilor din 5 aprilie, Moldova ar fi obtinut cu siguranta un scor si mai prost in raportul Freedom House privind libertatea presei in lume, este convinsa directorul interimar al Centrului Independent de Jurnalism de la Chisinau, Nadine Gogu.
Sunt suficiente motive pentru care Republica Moldova are o presa ce nu poate fi considerata libera, iar unul dintre cele principale e refuzul autoritatilor de la Chisinau de a trata presa ca pe o a patra putere in stat, spune Nadine Gogu. Presa din Moldova este divizata pe diverse criterii, cum ar fi cele etnice, dat mai ales politice, care s-au accentuat mai ales in ultimii ani. Aceasta se manifesta prin crearea artificiala a unor organizatii concurente de jurnalisti sau prin tratamentul inegal aplicat institutiilor de medie – sustinerea celor loiale puterii si discriminarea celor care incearca sa supravegheze actul guvernarii. Drept dovada ar putea servi plasarea publicitatii de stat doar in anumite publicatii, fara sa se tina seama de tiraj sau randamentul economic al unei asemenea politici publicitare, sau controalele fiscale inopinate la care au fost supuse in ultimul timp tocmai acele organizatii de media care s-au manifestat activ in campania electorala, a precizat ea.
Directorul interimar al CIJ considera ca singurul mod in care poate fi oprita ofensiva declansata de autoritati impotriva presei care critica puterea este actvizarea societatii civile si solidarizarea jurnalistilor.
Nadine Gogu a remarcat, de asemenea, ca in ultimul timp instituțiile internationale au devenit mult mai interesate de situatia din Republica Moldova, inclusiv de domeniul media. Un interes stimulat probabil si de evenimentele de dupa alegerile din 5 aprilie, expertii moldoveni fiind solicitati sa sesizeze toate cazurile de abuz sau intimidare pentru a putea interveni cat mai eficient, a adaugat Nadine Gogu.