Nefericita originalitate a statului moldovean
Mă gândesc adesea că un stat poate fi definit nu doar prin formule de tip clasic, recognoscibile într-un curs de ştiinţe politice, ci şi printr-o sumă de trăsături ciudate, care-i conferă o nefericită originalitate. Este cazul Republicii Moldova. Un stat al multiplelor contradicţii şi bizarerii. Să enumerăm câteva.
E bizar când un partid comunist nereformat obţine de trei ori la rând victoria în alegeri, fără a se eroda câtuşi de puţin, în pofida faptului că şi-a aşezat ţara pe ultimul loc ca nivel de viaţă în Europa. E şocant să-i reîntâlneşti în parlament, la două decenii de la dispariţia regimului pe care l-au servit, foşti nomenclaturişti sovietici, înfăţişându-se cu un discurs grotesc, butucănos şi agramat, imposibil de tradus într-o limbă străină.
E o gravă contradicţie să rupi, practic, relaţiile diplomatice cu o ţară-membră a Uniunii Europene şi NATO – România –, acuzând-o, fără nici un fel de dovezi, că organizează „lovituri de stat pentru a anexa Moldova” şi, în acelaşi timp, să ai penibile intervale când nu vezi, nu simţi şi nu reclami faptul că o parte a teritoriului naţional este ocupată de armata unei puteri străine, Rusia, aşa cum a afirmat-o, cândva, chiar preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin, într-un imprudent moment de sinceritate.
E o bizarerie faptul că în timp ce exodul populaţiei din Moldova s-a accentuat an de an, iar statisticile oficiale înregistrează o scădere a indicilor demografici, numărul alegătorilor să crească în ultimii doi ani cu circa 200 000 de oameni. E foarte ciudat că, deşi dl. Voronin declară că se simte umilit să intre în Europa prin România, cetăţenii moldoveni asediază, cu zecile de mii, oficiul poştal central din Chişinău pentru a trimite cereri de redobândire a cetăţeniei române şi, implicit, a celei europene.
E absolut nefiresc să ai în străinătate aproape un milion de oameni, care nu permit Republicii Moldova să se prăbuşească din punct de vedere economic şi, în acelaşi timp, să refuzi acestor cetăţeni dreptul de a-şi alege conducătorii, retezându-le elanul civic prin obstacole birocratice.
E bizar să fii un stat cu aspiraţii europene, invitat, mai nou, la un program de consolidare a relaţiilor cu Uniunea Europeană, şi să-ţi trimiţi, pe şest, ministrul de Externe pentru consultări la Moscova, cea care se opune Parteneriatului Estic.
Este ciudat să anunţi, într-o singură zi, cel puţin trei false alarme cu bombă, la Primăria capitalei, la Casa Presei şi la Aeroportul Chişinău, paralizând o bună bucată de timp activitatea respectivelor instituţii şi să nu oferi nici un fel de explicaţii în legătură cu sursa acestor diversiuni.
E o bizarerie să vezi cum două sedii de stat, preşedinţia şi parlamentul, sunt cedate, în mod suspect, unor manifestaţi violenţi, şi în loc să-i demiţi pe şefii structurilor care se fac vinovate de această dezertare, să le scuzi comportamentul iresponsabil cu fraze de genul: „le-am permis atacatorilor să-şi facă de cap o zi, ca să arătăm adevărata faţă a Opoziţiei”.
E absolut bizar că în timp ce instituţiile europene transmit către clasa politică de la Chişinău apeluri insistente la dialog, întru depăşirea actualei stări de confruntare acerbă, chiar la prima şedinţă a noului parlament să tai microfonul reprezentanţilor Opoziţiei, care vroiau să-şi expună punctul de vedere.
Şi aşa mai departe. Republica Moldova va redeveni un stat normal, abia atunci când şiragul acestor bizarerii şi aberaţii de conduită va înceta, iar autorii lor vor plăti cuvenitul preţ politic, aşa cum se întâmplă într-o democraţie veritabilă.
E bizar când un partid comunist nereformat obţine de trei ori la rând victoria în alegeri, fără a se eroda câtuşi de puţin, în pofida faptului că şi-a aşezat ţara pe ultimul loc ca nivel de viaţă în Europa. E şocant să-i reîntâlneşti în parlament, la două decenii de la dispariţia regimului pe care l-au servit, foşti nomenclaturişti sovietici, înfăţişându-se cu un discurs grotesc, butucănos şi agramat, imposibil de tradus într-o limbă străină.
E o gravă contradicţie să rupi, practic, relaţiile diplomatice cu o ţară-membră a Uniunii Europene şi NATO – România –, acuzând-o, fără nici un fel de dovezi, că organizează „lovituri de stat pentru a anexa Moldova” şi, în acelaşi timp, să ai penibile intervale când nu vezi, nu simţi şi nu reclami faptul că o parte a teritoriului naţional este ocupată de armata unei puteri străine, Rusia, aşa cum a afirmat-o, cândva, chiar preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin, într-un imprudent moment de sinceritate.
E o bizarerie faptul că în timp ce exodul populaţiei din Moldova s-a accentuat an de an, iar statisticile oficiale înregistrează o scădere a indicilor demografici, numărul alegătorilor să crească în ultimii doi ani cu circa 200 000 de oameni. E foarte ciudat că, deşi dl. Voronin declară că se simte umilit să intre în Europa prin România, cetăţenii moldoveni asediază, cu zecile de mii, oficiul poştal central din Chişinău pentru a trimite cereri de redobândire a cetăţeniei române şi, implicit, a celei europene.
E absolut nefiresc să ai în străinătate aproape un milion de oameni, care nu permit Republicii Moldova să se prăbuşească din punct de vedere economic şi, în acelaşi timp, să refuzi acestor cetăţeni dreptul de a-şi alege conducătorii, retezându-le elanul civic prin obstacole birocratice.
E bizar să fii un stat cu aspiraţii europene, invitat, mai nou, la un program de consolidare a relaţiilor cu Uniunea Europeană, şi să-ţi trimiţi, pe şest, ministrul de Externe pentru consultări la Moscova, cea care se opune Parteneriatului Estic.
Este ciudat să anunţi, într-o singură zi, cel puţin trei false alarme cu bombă, la Primăria capitalei, la Casa Presei şi la Aeroportul Chişinău, paralizând o bună bucată de timp activitatea respectivelor instituţii şi să nu oferi nici un fel de explicaţii în legătură cu sursa acestor diversiuni.
E o bizarerie să vezi cum două sedii de stat, preşedinţia şi parlamentul, sunt cedate, în mod suspect, unor manifestaţi violenţi, şi în loc să-i demiţi pe şefii structurilor care se fac vinovate de această dezertare, să le scuzi comportamentul iresponsabil cu fraze de genul: „le-am permis atacatorilor să-şi facă de cap o zi, ca să arătăm adevărata faţă a Opoziţiei”.
E absolut bizar că în timp ce instituţiile europene transmit către clasa politică de la Chişinău apeluri insistente la dialog, întru depăşirea actualei stări de confruntare acerbă, chiar la prima şedinţă a noului parlament să tai microfonul reprezentanţilor Opoziţiei, care vroiau să-şi expună punctul de vedere.
Şi aşa mai departe. Republica Moldova va redeveni un stat normal, abia atunci când şiragul acestor bizarerii şi aberaţii de conduită va înceta, iar autorii lor vor plăti cuvenitul preţ politic, aşa cum se întâmplă într-o democraţie veritabilă.