“Nică-nică nu se mişcă în satul ista la noi”.
Pe ţăranii din Trebujeni, un sat de prin părţile Orheiului, nu i-am găsit prea dornici să vorbească despre scrutinul la care urmează să-şi aleagă primarul şi consilierii. Cel puţin pentru că nu cred că schimbarea primarului le-ar putea face viaţa mai uşoară.
Campanie electorală şi săditul fasolei la Trebujeni
Your browser doesn’t support HTML5
„Care-ajunge la putere tot atîta-i: nu face nică pentru lume. S-o pierdut încrederea, dragele mele, s-o pierdut încrederea în toţi. Care o şi fost, şi-au fost şi cu comuniştii, şi cu… Şi nu s-o pre făcut. Lumea de la ţară îndeobşte parcă-i uitată de toţi”.
„Dacă ori să rămîie aista, ori altul – îi tot aceea. Dacă munceşti – ai, nu munceşti - nimeni nu-ţi dă”.
„Cred că-i bine pentru dînşii, pentru noi nu. Doar pentru dînşii se stăruiesc mai tare”.
Pentru că sătenii ştiu să preţuiască timpul prielnic pentru muncile agricole, străzile din sat erau aproape pustii. Aşa că am bătut la poarta unei bătrîne pe care am văzut-o trebăluind prin curte. Mătuşa Maria Dragoman s-a plîns pe actualul primar, dar şi pe consilierii satului.
Maria Dragoman: „Nică-nică nu se mişcă în satul ista la noi, nică nu se mişcă. El nu dă transport de gunoişte să ducă lumea. Şede numai şi ţine fotoliul şi atît. Eu cred aşa: dacă primarul nu-i de treabă cineva şi dintr-înşii să zică dă să facem aşa, ori aşa. Da aşa nu… se dau şi consilierii după primar.”
Mătuşa Maria spune că o să-l voteze pe primarul de acum cîţiva ani, chiar dacă acesta reprezintă un partid care nu-i merge la inimă.
„Ei, aista o făcut. V-am spus: un grant, o făcut în club oleacă de rînduială, o adus grant la poştă, căldură, şi la medicină. O făcut.”
Am întrebat-o şi pe vînzătoarea Eugenia pe care am zărit-o la capătul străzii, în aşteptarea cumpărătorilor, pe cine ar vota mai degrabă: pe un candidat independent sau pe unul de la partid?
Eugenia: „Primarul trebuie şi el ajutat de mai sus, de la raion. De unul singur e clar că primarul nu face nimic. Dacă vor fi susţinuţi cred că s-ar schimba ceva şi la ţară. El bate la uşă şi nu i se dă şi nu avem şi-i gata. Şi ce-o să facă. El tot nu poate face nică.”
La ieşirea din sat, m-am apropiat de două femei care puneau fasole în pămînt. Valentina, interlocutoarea mea, se arată încrezătoare că problemele s-ar împuţina dacă primarul satului ar avea calităţile şi pregătirea necesară. Femeia îmi spune că şi-ar dori un primar tînăr, care să poată mobiliza comunitatea şi mai puţin să mizeze pe sprijinul cuiva.
Valentina: „Chiar eu mă uit şi în Parlament. Cine o să le deie bani, care partid dacă ei unul cu altul se mănîncă acolo. Doar numai vreun grant ceva de pe undeva să cîştigăm, cum am mai cîştigat, da aşa… ce, partidele dau ceva?”
Pentru funcţia de primar în Trebujeni anul acesta şi-au pus candidatura șase persoane. În speranţă că lucrurile se vor urni din loc, unii sătenii mi-au spus că sînt gata să le asculte promisiunile. Dar înainte să-şi dea votul vor cîntări bine şi-i vor alege pe acei care vor fi oneşti cu ei şi nu vor încerca să-i ducă cu zăhărelul.