O iminentă interdicţie rusă îi viza pe transportatorii cu autorizaţii false
Transportatorii auto de mărfuri din RM vor putea să circule încă pe teritoriul Federaţiei Ruse, însă numai cei cu acte în regulă. La această înţelegere s-a ajuns astăzi la Moscova, unde s-au purtat negocieri bilaterale la nivel oficial pentru anularea embargo-ului rusesc, care urma să fie pus azi în aplicare, pentru transportatorii moldoveni la traversarea teritoriului Federaţiei Ruse.
Dacă embargoul rusesc ar fi fost pus în aplicare, şapte din zece întreprinderi de transport auto de mărfuri din RM urmau să îşi stopeze activitatea, ne-a spus preşedintele Asociaţiei internaţionale neguvernamentale de profil din Moldova, Vladimir Florea:” Blocarea transportului auto ar fi avut consecinţe grave, mai ales că încă în octombrie, anul trecut, am fost loviţi de criza globală. Mulţi transportatori au rămas fără lucru, nu se pot efectua plăţi. Dacă se punea interdicţia, atunci agenţii economici din domeniu ar fi dat faliment.”
Am telefonat la mai multe agenţii de transport auto internaţional de mărfuri din Moldova, care ne-au confirmat că un embargou rusesc le-ar falimenta.”Evident că am suferi de pe urma acestei interdicţii, pentru că în Ucraina sunt probleme, în România s-a impus regim de vize, acum dacă pierdem şi piaţa rusească nu mai avem unde lucra, spune reprezentanta firmei Artal Trans, care a rugat să nu îi facem public numele.
Vladimir Florea spune că a însoţit azi la Moscova delegaţia moldoveană care a negociat eliminarea interdicţiei, însă nu ar fi avut acces la discuţiile oficiale: ”S-a decis să fie numai la nivel politic cu participarea şefului Agenţiei de Transport, dl. Botnari şi ambasadorul RM la Moscova. Eu m-am întîlnit însă cu colegi de-ai mei. Că de fapt, ei au făcut demersuri pentru interdicţie. Le-am explicat care sunt problemele şi am promis că vor fi luate măsuri.”
De la purtătorul de cuvînt al Guvernului moldovean în exerciţiu, Vitalie Condtaţchi am aflat rezultatul negocierilor purtate azi la Moscova: ”Această situaţie fiind soluţionată în favoarea transportatorilor moldoveni, cu menţiunea că agenţii economici care vor fi depistaţi utilizînd autorizaţii false, vor fi trecuţi pe o listă neagră şi nu vor mai primi pe viitor autorizaţii de transport în Federaţia Rusă.”
Despre embargo-ul rusesc pentru transportatorii auto moldoveni s-a anunţat luna trecută la şedinţa de la Paris a Grupului de lucru a Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport(CEMT). Delegaţia rusă a motivat interdicţia prin numărul mare de încălcări şi ilegalităţi ale agenţiilor de transportatori din Moldova, mai ales falsificarea autorizaţiilor multilaterale CEMT dar şi a utilizării frauduloase a acestora.
Cît de reală ar fi astfel de învinuiri? l-am întrebat pe liderul trasportatorilor auto internaţionali din Moldova, Vladimir Florea: ”Sunt încălcări care nu se confirmă, dar sunt din cei care au falsificat şi asta e legat de o altă problemă, şi anume cea de lipsă a controlului din partea Ministerului şi altor AMT. Cîţi au fost, acum ne vom clarifica. Nu va mai fi ce a fost. Acum agenţia de transport va trebuie să hotărască care vor fi urmările. Sunt încrezut că pentru cei care au încălcat va fi blocată traversarea teritoriului Federaţiei Ruse.”
Azi la Moscova s-a mai decis crearea unei comisii mixte moldo ruse care va decide cui va pune embargou la traversarea teritoriului rusesc.