Suprasolicitarea unui speaker obişnuit cu subordonarea fără răpştire - Iată sorgintea scoaterii din mînecă a funcţiei de prim-vice preşedinte al parlamentului
La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul şi prezentatorul emisiunii duminicale PUNCT şi de la CAPAT.
Despre evenimentele ce s-au produs în Parlament, constituind un preludiu zgomotos, dar foarte relevant, discutam cu doi analişti politici şi foşti deputaţi. Este vorba despre Anatol Ţăranu şi Igor Clipii pe care i-am solicitat întîi de toate în ipostaza de analişti politici.
Vasile Botnaru: În şirul acestor evenimente unde aţi pune neapărat un jalon, domnule Ţăranu?
Anatol Ţăranu: Dacă sunt adevărate informaţiile potrivit cărora iniţial Marian Lupu a fost cel desemnat drept candidat al PCRM pentru funcţia de preşedinte al parlamentului Republicii Moldova, după care Vladimir Voronin ar fi decis, subit, să nu lase totuşi pe mîinile altcuiva acest portofoliu, atunci e faptul ce merită atenţie. Cred că au dreptate acei analişti care spun că punctul decizional se va muta de la Preşedinţie la Parlament. Asta nu înseamnă însă că regimul politic din Republica Moldova devine unul cu adevărat parlamentar. Mai degrabă totul va rămîne neschimbat, adică deciziile vor fi luate de o singură persoană, ceea ce spune că regimul politic continuă să păstreze caracterul autoritar.
Igor Clipii: Domnul Voronin este ostatecul propriei construcţii politice care se numea „verticala puterii” şi însemna „subordonarea tuturor unui singur şef”. În visurile sale roz, el poate s-a văzut un fel de „Den Xiaopin” al Moldovei, dirijînd de undeva din umbra. Dar a înţeles că puterea funcţionează după alte principii, cel puţin în Republica Moldova. Şi atunci el a fost nevoit să îşi asume acest rol de spicher, deşi înţelege că nu este apt pentru această funcţie, fiindcă exercitarea acesteia va conduce foarte rapid la destrămarea mitului liderului puternic care va apare în faţa a 100 de deputaţi, dintre care 41 de opoziţie, care vor contesta autoritatea sa. El se vede silit să accepte funcţia de spicher, pentru că în caz contrar nu va putea controla facţiunea. Anterior era suficient ca preşedintele Voronin să „răcnească” un mesaj, ca armata de funcţionari să îi dea forma. Acum va trebui personal să formuleze mesajele şi acest lucru e mai dificil. Şedinţele care au avut loc au demonstrat că Voronin este inapt pentru a dirija un colectiv ce întruneşte deputaţi cu opţiuni diferite. Nu cred că va fi în stare să se plieze pe criterille ce le reclamă funcţia de spicher.
Vasile Botnaru: Poate nu atît e vorba de lipsa de aptitudini, cît de faptul că s-a obişnuit cu calfe?
Igor Clipii: Aşa este, era suficient să spună că vrea şi lumea interpteta legislaţia, deci totul era executat de alţii.
Anatol Ţăranu: Eu cred că Voronin va încerca să evite „suprasolicitarea”. Or nu în zadar el a introdus, cu încălcarea regulamentului, funcţia de prim-vicepreşedinte al parlamentului. Eu cred că greul moderării şedinţelor parlamentului îi vor reveni lui Vladimir Ţurcanu ...
Igor Clipii: ... iar boacănele pe umerii lui Grigore Petrenco.