Opiniile lui Dmitri Ciubaşenco (Moldavskie Vedomosti) şi Victor Chirilă (Asociaţia pentru politică externă)
Federaţia Rusă nu va mai avea rolul pe care l-a jucat în scrutinul din 5 aprilie, când, potrivit unor analişti, prin suportul său deschis acordat lui Voronin, a adus pe tavă partidului comuniştilor până la 15 mandate de parlamentari, este de părere analistul politic Dmitrii Ciubaşenco, redactorul-şef al ziarului „Moldavskie Vedomosti” de la Chişinău.
„Pentru moment nu este clar ce comportament va avea Rusia în alegerile repetate. Primele comentarii sunt destul de rezervate. Totuşi, eu nu cred că Rusia va susţine la fel de mult PCRM precum a facut-o în primele alegeri. Pentru că Voronin a suferit înfrângere. Comentatorii ruşi se întreabă cu stupefacţie cum de Voronin n-a fost în stare să găsească un vot. Conjuctura nu mai este la fel de favorabilă pentru comunişti.”
Federaţia Rusă urmăreşte trei interese majore în Republica Moldova – ţine să subinieze Ciubaşenco – legiferarea Transnistriei, legalizarea prezenţei militare ruse acolo şi garantarea tranzitului de resurse energetice ruse spre Balcani. „Toate acestea n-au cum să fie afectate de faptul dacă vor câştiga comuniştii alegerile sau nu. Voronin doar tot nu doreşte federalizarea Transnistriei sau acceptatrea prezenţei militare ruse acolo. Cât priveşte domeniul economic, opoziţia nu va renunţa la cooperarea cu Rusia”, e de părere analistul.
Victor Chirilă, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă, crede că, dimpotrivă, Rusia va face şi de această dată tot ce-i va sta în puteri ca PCRM să se menţină la putere în R. Moldova, drept dovadă servind felul cum a reacţionat la evenimentele din 7 aprilie. A acuzat la unison cu comuniştii România şi opoziţia de tentativă de putch. “Deocamdată nu este clar ce alt actor politic ar putea asigura interesele Rusiei în R. Moldova, de aceea tot sprijinul Moscovei este asigurat şi acum PCRM-ului”, crede Chirilă.
Se va schimba rolul UE şi al SUA în aceste alegeri? Victor Chirilă crede că da: „Până acum, ambii actori au manifestat o atitudine neutră – aceasta le-a conferit un grad sporit de credibilitate în faţa partidelor politice. Iar credibilitatea le oferă posibilitatea implicării mai active în campania electorală”.
Multe depind însă de măsura în care opoziţia va reuşi să fie convingătoare. „Liderii opoziţiei ar trebui să ceară insistent ca UE să fie prezentă cu observatorii săi din prima zi când va începe campania electorală.” În plus, ţine să sublinieze Victor Chirilă, atât UE, cât şi SUA au la îndemână şi instrumentele necesare prin care să se facă auzite în faţa partidului de guvernământ, cum ar fi investiţiile promise de Statele Unite pentru programul Millennium Challenge Account sau acordul de asociere promis Moldovei de către UE.
“Ambele pot fi utilizate ca modalitate de a dialoga cu autorităţile de la Chişinău şi a le determina să fie mai atente în a nu trece anumite linii roşii în campania electorală. Până acum, principiul condiţionalităţii nu a fost utilizat prea mult de UE, dar situaţia s-a schimbat după 7 aprilie”.
Nu fără importanţă, crede analistul, va fi şi factorul românesc în viitoarele alegeri anticipate. “Dar cred că din partea României se aşteaptă în acest moment o retorică mult mai echilibrată şi mai puţin emoţională”, a declarat Europei Libere Victor Chirilă de la Asociaţia pentru Politică Externă.