Volum tipărit de Centrul pentru Artă Contemporană Chişinău
Ochioasă, imprimată pe hîrtie velină, conţinînd numeroase imagini color, RO-MD / Moldova în două scenarii, Centrul pentru Artă Contemporană Chişinău, 2008, se cere nu atît privită, cît cetită cu luare aminte, fie că te interesează contextele: social, economic şi politic, fie filme-le, fie practici-le artistice şi curatoriale în contextul teritoriilor divizate.
Your browser doesn’t support HTML5
Discursul-de-faţadă şi discursul-de-sine
Din mulţimea de intervenţii, de la cele locale la unele venind de foarte departe, cum ar fi de pildă Coreea de Sud, am ales două, ambele la ordinea de zi: Inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, de la stalinism la independenţă, a sociologului Petru Negură, şi Politici identitare în Moldova sovietică şi postsovietică, a istoricului Igor Caşu.
De reţinut din textul lui Negură această informaţie, cu bătaie lungă: „Între anii 1924 şi 1956, în Moldova sovietică (RASSM şi RSSM) s-au succedat şapte “reforme” lingvistice (dublate de revizuiri ale politicii culturale), pendulînd între o fază moldovenistă şi una românistă”, ceea ce a dus „la o sciziune a identităţii etno-naţionale a populaţiei din Moldova”.
La rîndu-i, Igor Caşu ţine să precizeze: „sovieticii n-au inventat moldovenismul (...) Mai degrabă, ei au speculat cu specificul regional moldovenesc (alteori doar basarabean) şi au încercat să-l eleveze la nivelul de identitate de tip etno-naţional. Identificarea premodernă a basarabenilor drept moldoveni a fost exploatată de sovietici, şi nu inventată de ei”. Nu fără concursul elitelor intelectuale locale, divizate la rîndul lor!
Şi asta deoarece „disonanţa dintre discursul-de-faţadă şi discursul-pentru-sine al oamenilor de cultură moldoveni asupra elementelor constitutive ale identităţii moldoveneşti se suprapune cu o ruptură care se extinde (...) între sentimentul de aparteneţă, cultivat în mod privat de elitele culturale moldovene (...) şi percepţia de sine a maselor de moldoveni sovietici, educaţi să se perceapă ca atare de către aceleaşi elite culturale” (Negură). Într-un cuvînt: ar fi multe de spus...
