Poliţia iraniană recurge la forţă pentru a împiedica o demonstraţie a opoziţiei

Tinerii protestatari de la Teheran împrăştiaţi cu gaze lacrimogene
Agenţiile de presă relatează că la Teheran sute de protestari au ieşit din nou în stradă, în ciuda unui nou avertisment dur al forţelor speciale, care au avertizat că nu vor mai tolera proteste publice la Teheran. Într-o declaraţie postată pe pagina sa de internet, „Garda Revoluţionară”, apropiată liderului suprem aiatolahul, a chemat demonstranţii să pună capăt „sabotajelor şi răscoalelor”, spunînd că altfel vor sluji „conspiraţiei” împotriva Iranului.

Această poziţie a fost formulată şi de autorităţile civile de la Teheran, care au avertizat Occidentul să nu se mai amestece în afacerile interne ale ţării. Un purtător de cuvânt al ministerului iranian de externe a spus că majoritatea ţărilor europene şi Statele Unite, în loc să încurajeze iranienii să respecte legile ţării, au sprijinit “vandalii”, “rebelii” şi “oportuniştii”.

Ieri, corespondentul permanent al BBC la Teheran a fost somat să plece din ţară. Iar săptămânalul american “Newsweek” a făcut cunoscut că unul din ziariştii săi de la Teheran a fost arestat şi nu se mai ştie nimic de soarta lui.

Premierul britanic Gordon Brown a dezaprobat ceea ce el a numit încercările de a prezenta disputele dintre iranieni ca pe o confruntare între Iran şi Occident. Iar ministrul de externe al Suediei, ţară care va prelua la 1 iulie preşedinţia Uniunii Europene, a spus că dacă vor să-şi recâştige credibilitatea, liderii iranieni trebuie să accepte clarificarea rezultatelor alegerilor contestate de la 12 iunie.

Duminică, forul legislativ suprem al Iranului, Consiliul Gardienilor, a făcut anunţul surprizător că a găsit într-adevăr nereguli electorale. Consiliul a adăugat însă că ar putea fi în neregulă “numai” 3 milioane de voturi, ceea ce n-ar schimba cu nimic rezultatul alegerilor, câştigate de preşedintele în exerciţiu Mahmud Ahmadinejad.

Principalul învins al alegerilor, Mir Hossein Musavi, s-a declarat nemulţumit de aceste clarificări. El şi-a îndemnat suporterii să iasă din nou astăzi în stradă, în mod paşnic, şi să poarte lumânări negre în semn de doliu pentru cei ucişi în tulburările post-electorale. De asemenea, cetăţenii Teheranului au fost chemaţi să aprindă farurile maşinilor timp de o oră, în semn de protest împotriva autorităţilor, dar şi de respect faţă de victimele violenţei.

Ultimele depeşe ale agenţiilor de presă spun că în jur de o mie de tineri au ieşit astăzi din nou în stradă în capitala iraniană şi că mitingul ar fi luat sfârşit după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe demonstranţi.