Din 93 de plângeri depuse după 7 aprilie, doar 5 au condus la iniţierea unor cauze penale
Criza economică nu mai este un secret pentru basarabeni, chiar dacă semnele ei au fost ascunse de guvernarea PCRM înaintea ultimelor alegeri. Promisiunile de majorare a salariilor și pensiilor, făcute de comuniști în campania electorală, au fost uitate, ba mai rău, acum se pune problema micșorării lefurilor de la buget, și așa foarte mici, şi există perspectiva ca plata pensiilor să întârzie, după cum prognozează analiștii economici. Din cauza haosului politic și a degradării alarmante a situaţiei drepturilor omului după scrutinul din 5 aprilie, Chişinăul a ratat finanțări externe de sute de milioane de dolari, ce urmau să vină de la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și de la alte instituții creditoare occidentale.
După opt ani de guvernare în care au făcut tot ce-au vrut, comuniștii nu mai au soluții pentru a proteja ţara de criza economică, din simplul motiv că această criză are premise politice indubitabile. Ceea ce pare să nu se înţeleagă în Moldova este că o țară liberă, în care sunt respectate drepturile omului și sunt motivate, mobilizate pozitiv energiile fiecărui cetățean, suportă mult mai ușor efectele crizei economice. O ţară cu politici guvernamentale transparente nu ajunge să-şi amaneteze suveranitatea şi independenţa contra unor credite de sute de milioane de dolari, contractate din partea unei puteri străine, Rusia, căreia nu-i pasă de valorile europene.
În Republica Moldova lipseşte prosperitatea, în schimb ceea ce prisoseşte, aflăm în aceste zile, este tortura în penitenciare. Organizaţii care apără drepturile omului – Amnesty International Moldova şi Comitetul Helsinki – au prezentat recent fapte care certifică acest fenomen. O mulţime de cazuri de tortură așteaptă rezolvarea în instanțe. Din cele 93 de plângeri depuse la Procuratura Generală după violenţele din 7 aprilie, doar 5 au condus la iniţierea unor cauze penale. Cei care au înaintat aceste plângeri invocă tratamente inumane şi degradante aplicate de poliţie la reţinere şi pe durata detenţiei ce a urmat.
O masă rotundă, organizată de Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, director executiv Ludmila Popovici, a stăruit asupra morfologiei acestor abuzuri. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Campaniei dedicate Zilei internaţionale a ONU pentru susţinerea victimelor Torturii, marcată pe 26 iunie. Participanţii la dezbatere – experţi moldoveni şi străini, activişti ai unor ONG-uri, medici legişti, avocaţi şi victime ale poliţiei – au vorbit pe larg despre hăţişul procedural în care se împotmolesc reclamaţiile cetăţenilor şi i-au supus pe reprezentanţii Procuraturii Generale şi ai ministerului de Interne, prezenţi la discuţie, unui tir aspru de întrebări. Dacă în Occident, persoanele ajunse în spatele gratiilor se simt în siguranţă, întrucât beneficiază de o amplă asistenţă juridică şi medicală, în Moldova fărădelegile înfloresc în celulele de detenţie.
Există, fireşte, în structurile de forţă şi oameni integri, buni profesionişti, devotaţi misiunii lor de apărători ai legalităţii, însă nu ei, din păcate, par să dea tonul în branşă. Azi, imaginea publică a Internelor, Procuraturii Generale şi a serviciilor de informaţii – instituţii cu funcţii clar circumscrise într-un stat democratic – este mai proastă ca niciodată. Recâştigarea încrederii cetăţenilor va fi un proces de durată, care nu se poate lipsi de o profundă reformă morală şi de responsabilizarea profesională a celor implicaţi.
După opt ani de guvernare în care au făcut tot ce-au vrut, comuniștii nu mai au soluții pentru a proteja ţara de criza economică, din simplul motiv că această criză are premise politice indubitabile. Ceea ce pare să nu se înţeleagă în Moldova este că o țară liberă, în care sunt respectate drepturile omului și sunt motivate, mobilizate pozitiv energiile fiecărui cetățean, suportă mult mai ușor efectele crizei economice. O ţară cu politici guvernamentale transparente nu ajunge să-şi amaneteze suveranitatea şi independenţa contra unor credite de sute de milioane de dolari, contractate din partea unei puteri străine, Rusia, căreia nu-i pasă de valorile europene.
În Republica Moldova lipseşte prosperitatea, în schimb ceea ce prisoseşte, aflăm în aceste zile, este tortura în penitenciare. Organizaţii care apără drepturile omului – Amnesty International Moldova şi Comitetul Helsinki – au prezentat recent fapte care certifică acest fenomen. O mulţime de cazuri de tortură așteaptă rezolvarea în instanțe. Din cele 93 de plângeri depuse la Procuratura Generală după violenţele din 7 aprilie, doar 5 au condus la iniţierea unor cauze penale. Cei care au înaintat aceste plângeri invocă tratamente inumane şi degradante aplicate de poliţie la reţinere şi pe durata detenţiei ce a urmat.
O masă rotundă, organizată de Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, director executiv Ludmila Popovici, a stăruit asupra morfologiei acestor abuzuri. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Campaniei dedicate Zilei internaţionale a ONU pentru susţinerea victimelor Torturii, marcată pe 26 iunie. Participanţii la dezbatere – experţi moldoveni şi străini, activişti ai unor ONG-uri, medici legişti, avocaţi şi victime ale poliţiei – au vorbit pe larg despre hăţişul procedural în care se împotmolesc reclamaţiile cetăţenilor şi i-au supus pe reprezentanţii Procuraturii Generale şi ai ministerului de Interne, prezenţi la discuţie, unui tir aspru de întrebări. Dacă în Occident, persoanele ajunse în spatele gratiilor se simt în siguranţă, întrucât beneficiază de o amplă asistenţă juridică şi medicală, în Moldova fărădelegile înfloresc în celulele de detenţie.
Există, fireşte, în structurile de forţă şi oameni integri, buni profesionişti, devotaţi misiunii lor de apărători ai legalităţii, însă nu ei, din păcate, par să dea tonul în branşă. Azi, imaginea publică a Internelor, Procuraturii Generale şi a serviciilor de informaţii – instituţii cu funcţii clar circumscrise într-un stat democratic – este mai proastă ca niciodată. Recâştigarea încrederii cetăţenilor va fi un proces de durată, care nu se poate lipsi de o profundă reformă morală şi de responsabilizarea profesională a celor implicaţi.