Provocare și demonizare: opoziția liberală încondeiată de Vl. Voronin

Moldova - Vsevolod Ciornei, editorialist Saptamina, Constantin Cheianu, editorialist Timpul, 2009

Aşadar azi vom vorbi despre startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc pe 29 iulie. Au intrat oficial în campanie 6 partide, înregistrate luni de Comisia Electorală Centrală şi chiar daca declaraţiile sau acţiunile cu caracter electoral n-au încetat nici o clipă în ultimele câteva luni, startul propriu-zis al noii bătălii electorale pare să fi fost dat ieri de preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, liderul comuniştilor Vladimir Voronin. Miza acestor alegeri, a declarat Voronin într-o conferinţă de presă, este existenta sau disparitia Republicii Moldova ca stat independent si suveran.

În linii generale, Vladimir Voronin a invinuit din nou opozitia liberala de tentativă de lovitura de stat, ce ar fi fost încurajată şi sprijinita din afara ţării, afirmând că adversarii politici ai comuniştilor ar fi dirijaţi şi de elemente criminale. Iar, întrebat fiind ce le-ar putea recomanda partidelor din opoziţie, şeful statului a declarat ca acestea ar trebui să se retraga din campanie, pentru că singurul partid care poate conduce Republica Moldova e cel al comuniştilor...

Invitaţii noştri de azi sunt doi editorialişti – Constantin Cheianu, de la Timpul, şi Vsevolod Ciornei, de la Săptămîna.


Elena Cioina
: D-le Cheianu, ce credeti despre tonul abordat de presedintele Voronin, care anunta o lupta pe viata si pe moarte in aceasta campanie?

Constantin Cheianu: Cred ca ai utilizat corect cuvantul ton, pentru ca in aceasta intervenitie, in aceasta conferinta de presa a presedintelui a contat mai ales incarcatura emotionala, atacul psihologic. Desi am putea vorbi de un start al campaniei si acum doua saptamani, cand a fost difuzat de unele posturi de televiziune de la noi filmul “Atac asupra Moldovei”, ca si unele emisiuni de la Moldova 1 care in mod clar au avut caracter electoral. Eu cred ca presedintele vrea sa provoace opozitia, sa impuna un ton agresiv si lucrul cel mai prost pe care ar putea sa-l faca opozitia acum ar fi sa se conformeze acestui ton si sa faca jocul presedintelui. Eu cred, repet, ma uit la acest start al campaniei ca la o provocare, la un atac psihologic.

Valeriu Cater: D-le Ciornei, dar Dvs cum credeti, poate a venit timpul ca presedintele in exercitiu fie sa aduca probe, fie sa renunte la invinuirile fara drept de apel pe care le adreseaza opozitiei?

Vsevolod Ciornei: Intrebarea dumitale ar fi valabila si ar avea rost daca nu ar fi campanie electorala. Da, ar fi bine ca lucrurile sa fie cercetate la rece si sa aduca probe toti cei care aduc acuzatii. Pentru ca este o permanenta demonizare reciproca, cu acuzatii din cele mai grave si daca nu ar fi fost campanie electorala fireste s-ar vorbi de probe, de una, de alta. Campania electorala este cea care troneaza retorica neacoperita si aici nu ai ce-i face, si nu numai la noi, ci in toata lumea. Este un fel de imunitate neoficiala pentru tot ce se vorbeste in campania electorala. Asa ca in acest elan retoric eu cred ca toti exagereaza, toti hiberbolizeaza, toti recurg la note, asa, mai stridente, pentru ca asa e campania.

Valeriu Cater: D-le Ciornei, permiteti-mi atunci sa fac o precizare. Pentru ca Dvs vorbiti de o imunitate neoficiala pentru ceea ce se vorbeste intr-o campanie electorala, dar cercetati penal sunt liderii din opozitie, nu presedintele Voronin?

Vsevolod Ciornei: Eu vorbesc despre ceea ce se spune de la tribunele oficiale. In ceea ce priveste cercetarea penala, ma rog, este …

Valeriu Cater: In baza unor acuzatii lansate de Partidul Comunistilor si presedintele Voronin insusi!

Vsevolod Ciornei
: Bine, acuzatiile sunt reciproce. Opozitia de multe ori numeste intregul regim drept criminal si pe unii lideri, reprezentanti ai regimului. Si ii acuza ca, cutare actiune si cutare actiune, este criminala. Eu la asta ma refer – ca declaratiile sunt declaratii si toate trebuiesc probate. Si daca ar fi sa se sesizeze procuraturile si curtile judecatoresti la tot ce se spune in campaniile electorale, probabil ca nu ar mai reusi sa dea de capat niciodata.

Elena Cioina: D-le Ciornei, dar o precizare, chiar credeti ca opozitia este asa cum declara presedintele atat de antistatalista si vrea desfiintarea cu tot dinadinsul a Republicii Moldova?

Vsevolod Ciornei
: Nu este vorba despre ce cred eu sau ce crede altcineva. Oamenii in campaniile electorale, la noi, si in cea de pana in aprilie, si in aceasta probabil au ales tactica demonizarii adversarului. O face si opozitia, o face si partidul de guvernamant. Personal, daca va intereseaza, nu imi place acest stil prea agresiv, dar e greu sa dai de capat – cine a inceput – si e greu de presupus cine va schimba acest registru si va opta pentru alte tonalitati.

Valeriu Cater
: D-le Cheianu, chiar daca tind sa-i dau intrucatva dreptate D-lui Ciornei atunci cand spune Dumnealui ca si opozitia nu ezita sa atace sau sa contraatace atunci cand are ocazia, trebuie sa constat ca, la capitolul greutatea mijloacelor de informare in masa prin care face acest lucru, este mult mai mica decat cea pe care o are acum la dispozitie partidul de guvernamant. Si, tocmai in acest context, as vrea sa va intreb, mai are opozitia timp la dispozitie ca sa se disculpe in fata electoratului?

Constantin Cheianu: Sigur ca timpul e destul de limitat. Ai dreptate cand spui ca e lupta total disproportionata, tocmai pentru ca, daca ar avea si opozitia o procuratura, o politie etc., sa-i puna sub acuzare pe comunisti dupa ce spun ca sunt criminali, asa cum procedeaza comunistii – ii acuza si intervin imediat instrumentele binecunoscute ale statului – acest mod de a opera impresioneaza un anumit electorat. Daca o anumita categorie de alegatori aud ca astia sunt sub acuzare, ei considera ca aici e la mijloc ceva. Cat despre ragazul pe care il mai are opozitia la dispozitie, eu cred ca orice e posibil atunci cand punem la contributie toate energiile noastre si punem la contributie si materia cenusie. Vreau sa spun ca acest slogan, acest mesaj – inteleg ca acesta va fi mesajul de baza al Partidului comunistilor – “Patria e in primejdie”, este pe de o parte agresiv, dar este pe de alta parte si destul de subred. Si eu cred ca poate fi usor deturnat, este necesar ca opozitia sa gaseasca posibilitatile. Eu cred ca lucrul cel mai bun pe care l-ar face opozitia noastra ar fi sa nu se preteze la acest joc, sa-i lase pe comunisti sa continue pe acelasi ton, iar ei sa ofere un alt limbaj, un alt mesaj. Inca o data spun, este un mesaj pe cat de percutant in aparenta, pe atat de usor de deturant pe de alta parte.

Elena Cioina
: D-le Ciornei, in aceste conditii, cum poate fi considerata aceasta campanie electorala corecta, avand in vedere ca opozitia nu are acces egal la susele de informare in masa cu cel al partidului de guvernamant?

Vsevolod Ciornei
: Pai daca ne uitam atent in istoria statului independent Republica Moldova, niciodata opozitia nu a avut acces egal cu partidul de guvernamant.

Valeriu Cater: Dar nici o data lupta nu a fost probabil atat de incrancenata cum e astazi?

Vsevolod Ciornei
: Pai, ce sa-i faci? Asa e! si comunistii inainte de a castiga pentru prima data, in 2001, nu au avut acces la mediile care erau controlate de alte formatiuni. Desi, atunci era mai curios, pentru ca diferite formatiuni controlau diferite institutii media si era un fel de pluralism al coalitiei de guvernamant. Asta este situatia, acestea sunt conditiile jocului. Cred ca fiecare jucator stie care este situatia si atunci cand se porneste la lupta stie impotriva cui si in ce situatie lupta. Si, deci, este constient de strategie, de ce tactica si ce mijloace sa se foloseasca pentru a invinge.